Cel mai mare târg de universităţi din România îşi deschide porţile la Timişoara

RIUF1

Reprezentanţi ai celor mai prestigioase universităţi din ţară şi din străinătate vor fi prezenţi în data de 26 martie, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara unde va avea loc cea de-a 24-a ediţie a RIUF – The Romanian International University Fair.

Târgul este locul unde vizitatorii pot să obțină informații reale despre studiul internațional, dar și cel din România, chiar de la reprezentanți ai universităților. De peste 13 ani, se creează o legatură directă între studenții români și mediul academic internațional, usurând admiterea la o universitate din România sau din afara țării.

„De asemenea, în incinta RIUF se va organiza şi cea de-a VI-a ediţie RIUF YouForum, singura conferinţă dedicată 100% dezvoltării personale şi profesionale a tinerilor până în 26 de ani. Peste 25 de invitati vor participa la peste 20 de sesiuni de discutii si ateliere practice despre voluntariat, crearea unui CV, branding personal, social media”, spun reprezentanţii RIUF.

1 2