Cele două centre de tineret din Oraviţa s-au reunit într-un cadru prietenos
Membrii Asociației Tinerilor Ortodocși (ATOR) din Oravița au avut parte de un moment special de reuniune cu Centrul de tineret „Sfânta Ecaterina”, în scopul continuării frumoasei activități pe care aceștia o desfășoară. Întâlnirea a fost organizată la „Sfânta Ecaterina”, iar de la ea nu puteau lipsi părintele inspector Mihai Ciucur și președinta ATOR Banatul de Munte, Anita Radics.
Reuniunea celor două centre de tineret din Oravița s-a dovedit a fi constructivă. De asemenea, părintele protopop, împreună cu cei doi părinți coordonatori, au reprezentat un exemplu pentru membrii ATOR: „Prietenia, frățietatea și buna înțelegere dintre aceștia sunt pentru noi exemplul pe care ne dorim să îl urmăm, desigur, sub atenția și sprijinul lor.”
Membrii ATOR au participat la un exercițiu propus de Anita Radics, prin care aceștia au fost provocați să răspundă unor întrebări-cheie referitoare la viața tinerilor în sânul Bisericii, la amenințările, temerile tinereții, activitățile pe care le desfășoară și modul în care se organizează, precum și la rolul Bisericii perceput de tineri în viața, dezvoltarea și devenirea acestora. Răspunsurile au fost prezentate sub anonimat, astfel tinerii au avut curajul de a fi sinceri.
„Feedback-ul pe care l-am oferit întâlnirii a fost unul pozitiv, cu toții am conștientizat importanța momentelor de a lucra în echipă, iar curajul pe care l-am avut de a răspunde întrebărilor delicate din viața tinerilor ne-a deschis mintea spre obiective și păreri noi”, au afirmat membrii ATOR.