Centru Cultural pentru Tineret din bani europeni, la Moldova Nouă

adr moldova noua

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest ne-a informat, printr-un comunicat de presă, despre semnarea unui nou contract de finanţare în cadrul Regio – Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020 în Regiunea Vest, pentru proiectul „Înfiiţarea Centrului Cultural pentru Tineret în cadrul clădirii existente a Bibliotecii, prin schimbarea funcţiunii acesteia, modernizarea şi dotarea Centrului Cultural de Tineret, cât şi îmbunătăţirea spaţiilor publice adiacente”, care are ca beneficiar oraşul Moldova Nouă.

Investiţia se referă la înființarea unui Centru Cultural pentru Tineret, precum și pentru organizarea de spectacole, expoziții, simpozioane, conferințe, cursuri și activități educaționale, artistice şi recreative, prin reabilitarea și modernizarea unei clădirii existente, care a avut destinația de Bibliotecă, respectiv imobilul situat pe Str. 1 Decembrie 1918

Sunt prevăzute lucrări de consolidare a clădirii, refacerea șarpantei din lemn cu învelitoare din țiglă metalică, reabilitarea termică a anvelopei (partea opacă și partea vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei cu tâmplărie termoizolantă cu geam termopan), amenajări interioare și finisaje, modernizarea sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde de consum, montarea unei pompe de căldură, modernizarea instalației de iluminat, instalarea unor sisteme de management energetic integrat (sistem de automatizare, control și monitorizare a consumului de energie) şi amenajări exterioare (scenă, accese, parcare).

Totodată, în proiect este inclusă achiziționarea de mobilier – dulapuri, bănci, scaune etc. – şi materiale didactice, respectiv ecrane proiecție, videoproiectoare, sisteme de înregistrare, microfoane etc., se mai arată în comunicat.

Valoarea totală a proiectului este de 6.752.571 de lei, din care 6.617.519 lei finanţare nerambursabilă, prin Regio-POR 2014-2020.

Durata de implementare a proiectului este de 28 de luni.

3 1