CFR anunţă: între Craiova şi Caransebeş se va circula cu 160 de kilometri pe oră!
Recent, a fost lansată licitaţia pentru modernizarea secţiunii Poarta – Caransebeş (Lotul 6) a tronsonului de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, valoarea estimată a contractului derulat de CFR Infrastructură, finanţat prin Programul Transport, fiind de 1,33 miliarde de lei, fără TVA.
Conform declaraţiilor ministrului Sorin Grindeanu, cel care a făcut anunţul, câştigătorul va avea la dispoziţie 12 luni pentru elaborarea proiectului şi 60 de luni pentru executarea lucrărilor.
Potrivit unui comunicat al CFR, principalele obiective feroviare incluse în programul de modernizare pe Lotul 6 sunt: 37,1 km pentru viteza maximă de circulaţie de 160 km/h, 7 staţii/halte, 18 poduri, 65 de podeţe, 18 pasaje inferioare şi superioare, două tuneluri noi cu cale ferată dublă la Poarta de 500 m, respectiv 305 m, două tuneluri reabilitate – Feneş şi Tâmpa, 10 treceri la nivel cu calea ferată, două Puncte de oprire, la Poarta şi Petroşniţa.
Pe listă mai sunt trecute construcţii civile în staţiile Teregova, Armeniş, Slatina-Timiş, Vălişoara, Balta Sărată şi în haltele Valea Timişului, Caransebeş, dublare de linie pe secţiunile Poarta – Teregova, Slatina-Timiş – Vălişoara, Vălişoara – Balta Sărată, precum şi modernizarea instalaţiilor de semnalizare/centralizare/telecomunicaţii, bariere automate la trecerile la nivel sau panouri fonoabsorbante.
Reprezentanţii CFR precizează că scopul general al implementării proiectului de Reabilitare a Liniei de Cale Ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, în lungime de 225,2 km, este, printre altele, îmbunătăţirea infrastructurii pentru creşterea vitezei de circulaţie la valori cuprinse între 120 km/h şi 160 km/h, precum şi modernizarea instalaţiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului.