Chef Marian Popovici găteşte în premieră la Reşiţa pentru publicul de la „Custom”
Prima ediţie a festivalului reşiţean a adus în premieră şi un eveniment gastronomic. Chef Marian Popovici, cărăşanul ce a obţinut o mulţime de premii în străinătate, vine în aceste zile să gătească pentru prima dată la Reşiţa.
După concursul din Mongolia şi Serbia, Marian a primit o invitaţie mai specială din partea organizatorilor festivalului şi spune el, nu o putea refuze, mai ales că nu a avut ocazia până acum să gătească pentru publicul larg din Reşiţa.
Munca lui Marian a început încă de ieri, când a ales cu atenţie carnea pe care a pus-o cu grijă la marinat, iar în această dimineaţă, focurile au fost deja aprinse pentru ca ca deschiderea festivalului să fie totul gata.
„Mă simt onorat pentru această oportunitate. Chiar mi-am dorit de multe ori să vin şi să le arăt bănăţenilor mei ce pot să gătesc. Pentru aceste zile am pregătit preparate din vită şi porc, şi sunt convins că vor fi pe placul tuturor. Am folosit esenţe de lem speciale, dar şi secrete chiar din zona Banatului de Munte”, spune Marian Popovici.