Cinci cetăţeni din Irak şi Kuweit au fost depistaţi la malul Dunării de poliţiştii de frontieră de la Moldova Veche

polt de frontiera

Poliţiştii de frontieră de la Moldova Veche au depistat în zona de competenţă cinci cetăţeni din Irak şi Kuweit care au traversat fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni cu vâsle pentru a pătrunde ilegal în Romania din Serbia.

Persoanele în cauză au fost conduse la Spitalul orăşenesc Moldova Nouă, unde li s-a făcut triajul epidemiologic, şi apoi la sediul sectorului pentru verificări. Cetățenii străini, cu vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani, au declarat că au trecut ilegal frontiera cu intenţia de a ajunge în Vestul Europei

„În data de 3 octombrie, în jurul orei 22.00, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche, județul Caraş Severin, a avut loc o acțiune privind prevenirea și combaterea migrației ilegale în zona de competenţă. Cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp de noapte, a fost observată o ambarcaţiune un vâsle care naviga spre malul românesc. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al poliţiei de frontieră pentru a face verificări. Astfel, au fost depistate în interiorul ambarcaţiunii cinci persoane străine care nu îşi justificau prezenţa în zonă“, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,trecerea ilegala a frontierei de stat„, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × two =