Cinci tineri, prinși în flagrant delict, imediat după ce au spart un depozit din Reşiţa
În dimineaţa acestei zile, polițiști de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Reșița, aflați în serviciul de patrulare împreună cu jandarmi, pe Calea Timișoarei, au surprins în flagrant delict cinci tineri.
Aceştia au spart un depozit al unei societăți comerciale din municipiu, de unde au sustras diferite mărfuri (alimente și alcool), pe care le-au încărcat într-un autoturism.
Unul dintre tineri era urmărit național după ce a pătruns prin efracție în 12 locuințe din Reșița, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta sustrăgându-se măsurii.
„Polițiștii au stabilit că în aceeași noapte de 04 spre 05 martie a.c., cei 5 bărbați au pătruns prin efracție în mai multe autoutilitare parcate în curtea depozitului, iar dintr-o mașină au sustras un CD player. Cele cinci persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Reșița, fiind întocmite acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat“, spune Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
Bunurile au fost în totalitate, iar în cursul zilei de astăzi, acestea vor fi restituite. Tot astăzi, bărbatul urmărit național urmează să fie prezentat Judecătoriei Reșița pentru confimarea măsurii arestării preventive.
„În cauză, polițiștii de investigații criminale, sub supravegherea procurilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, continuă cercetările în vederea stabilirii, documentării și probării tuturor activităților infracționale ale persoanelor bănuite și tragerii la răspundere penală a acestora, în funcție de evoluția anchetei urmând a fi dispuse măsuri legale. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“, a mai precizat Boeru.