Cine să ne guverneze?
La aflarea rezultatelor finale ale scrutinului de duminică, politicienii PNL şi USR PLUS au aruncat în spaţiul public ideea că învinşii, PSD-ALDE, nu mai au legitimitatea de a conduce ţara, chiar dacă a fost vorba doar de alegeri europarlamentare. Că a venit acel mult aşteptat moment să-şi facă bagajele şi să plece de la Palatul Victoria. Mulţi români, şi mă refer la cei care au votat PNL şi USR PLUS, precum şi la cei din diasporă care nu au mai apucat să facă acest lucru, din motive binecuvântate de cei aflaţi la Putere, au jubilat, convinşi că la orizontul patriei apăruseră zorii unei noi epoci politice. Dincolo de metafora în sine, oamenii visau, trăind aevea clipele de istorie care au culminat cu încarcerarea lui Liviu Dragnea, cel mai urât dintre pământeni, dacă e să-l parafrazăm pe conjudeţeanul său, Marin Preda din Siliştea Gumeşti.
Euforia s-a prelungit şi a doua zi, după ce în noaptea de duminică spre luni au sărit dopurile de la sticlele cu şampanie, ba, chiar şi marţi, până pe la chindie. A venit ziua de miercuri, cea cu alegerea succesorului lui Dragnea la şefia Camerei Deputaţilor, când s-a observat o estompare a entuziasmului iniţial. Şi nu neaparat pentru că n-a câştigat Raluca Turcan. PNL vrea să cadă Guvernul Dăncilă, USR PLUS şi PMP sunt de acord cu acesta, Pro România, la fel, până şi UDMR-ului îi surâde o combinaţie, în condiţii avantajoase pentru ea. Partea ciudată e că toţi aceşti actori ai scenei politice îi vor plecaţi pe pesedişti, dar parcă se feresc să ia Puterea. „Nu ne legăm la cap, dacă nu ne doare“, cam aşa dau de înţeles. Unii spun că este greu de crezut că PNL şi USR PLUS sunt în stare să vină cu un program de guvernare comun, care să repare toate greşelile guvernării PSD şi ALDE din ultimii doi ani şi jumătate, cu un nume de prim-ministru agreat şi de unii, şi de alţii. Şi nu pentru că n-ar fi capabilă Opoziţia, ci pentru că liderii nu s-ar înţelege în punctele esenţiale ale funcţionării unui guvern. Pe de altă parte, să conduci ţara doar în ultimul an al actualului mandat este şi tentant, gândindu-te că vei fi la butoanele organizatorice ale viitoarelor alegeri locale şi parlamentare, dar şi riscant, deoarece eventualele măsuri de austeritate pentru acoperirea „găurilor negre“ create de actualii guvernanţi, ar însemna sinucidere în direct. Şi de ce ar face acest lucru Opoziţia şi nu ar lăsa Puterea să-şi ducă crucea până la capăt? E doar una din multele întrebări pe care le-am auzit în zilele astea, pentru că nu este deloc uşor să conduci ţara după ce timp de 30 de ani a fost devalizată şi umilită de cei care s-au perindat în fruntea ei.
Şi atunci ce este de făcut? Ideal ar fi să dăm timpul înapoi, să ne întoarcem în luna mai 1990, la momentul primelor alegeri libere. Bineînţeles, cu mintea de acum şi fără personaje gen Iliescu, Roman, Brucan ori Bârlădeanu de la care ni se trage totul. Ideal, dar nu se mai poate. Sau, cine ştie, poate e un început, altfel decât cele ce se repetă din patru în patru ani, iar semnalul a fost dat de o generaţie de tineri dispusă să se deprindă cu cinstea, corectitudinea, respectul, noţiuni din ce în ce mai străine clasei politice.
