„Cinemobilul 2019” ajunge astăzi la Reşiţa. Filmul „Berzele” va rula în parcarea de la Kaufland 2

65304586 2885243784823593 6049012895801409536 n

Proiectul cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei şi susţinut de Kaufland ajunge astăzi la Reşiţa. În parcarea supermarketului Kaufland 2, începând cu ora 21.15, cea mai îndrăgită animaţie va rula pentru tinerii reşiţeni. Animația va fi dublată în limba română, iar organizatorii spun că numărul pe scaune este limitat, dar doritorii au posibilitatea să aducă de acasă ceva de stat, în special pentru copii.

Cinemobilul este cea mai accesibilă și creativă caravană de film din România şi a fost ideea unui clujean. Totul a pornit de la un vis personal de a aduce experiența unui cinematograf persoanelor din cele mai izolate zone ale țării, în special copiilor care nu au mai avut ocazia de a vedea un film pe ecran mare. În ultimii trei ani s-au organizat peste 250 de proiecții de film și peste 30.000 de oameni din întreaga țară au venit la evenimente. Pentru majoritatea dintre ei, proiecțiile Cinemobilul au fost prima experiență a unui cinematograf în aer liber.

1 2