Circul şi portavionul

Din vreme ce românii sînt hipnotizati încă de campania electorală, se trag sforile de către grupurile financiare care se pregătesc să cumpere activele majore ale țării, în regim de solduri.

Nu contează partidul cu care a votat omul, ci pur si simplu, strategia amplă pusă la cale peste capetele noastre, care par să nu se mai dezlipească de manipulările și circul campaniei electorale, este cea enunțată de un fost șef de la CIA: ”Dacă știi cum și cu ce să manipulezi atenția cetățeanului, și pui în stînga lui un spectacol de circ, nu o să observe portavionul din dreapta lui!” Corect!

Democraţia ne-a adus, cel puţin declarativ şi mitologic (am vrut să spun „basmatic” – termen referitor la basm! 🙂 ), mai aproape de Europa şi de valorile ei, promovate de o construcţie europeană mult prea „negociabilă” în ceea ce priveşte statutul membrilor săi, a drepturilor şi egalităţilor, a fraternităţii, preluate de la căderea Bastiliei.

Intrarea pe scenă a unor figuri noi care au dislocat dinozauri ai post-comunismului politic din România este marea victorie obţinută în aceste alegeri. Generaţia între 30 şi 50 de ani s-a prezentat în număr mare la vot şi şi-a impus punctul de vedere.

”Eu sunt un candidat care nu are absolut nici o legătură nici cu comunismul, nici cu postcomunismul, nici cu acest sistem cu baroni locali sau miliardari de carton”, spune Dominic Fritz, noul primar al Timişoarei, despre el însuşi, prezentîndu-se pentru cei care încă nu îl cunosc, în primul său discurs de după confirmarea rezultatului alegerilor. Fritz a venit, a candidat, a cîştigat. Cu patru ani în urmă, organizaţia USR Timişoara nu exista. Nicolae Robu era primar. Pe 27 septembrie, Dominic Fritz l-a învins pe Robu la 20 de procente diferenţă!

Dominic Fritz este rezultatul votului celor care se consideră cetăţeni europeni, al celor care se simt capabili să înveţe şi să muncească oriunde şi al celor pentru care contează ce se întîmplă în comunitate. Acest val va pune mare presiune pe partidele „clasice” și la alegerile parlamentare.

Portavionul, dacă nu l-ați zărit încă, e după colț și acesta găzduiește vulnerabilitățile României ca stat, dar și ca sumă de comunități: vulnerabilităţile României în faţa ameninţărilor de tip hibrid, ameninţările la adresa siguranței sanitare, a securităţii energetice şi a libertăţii de mişcare maritimă amplificate de dezechilibrul important de securitate din Regiunea Extinsă a Mării Negre, determinat de continua militarizare a zonei, inclusiv războiul deschis din Caucaz (Nagorno Carabach) între Armenia și Azerbaidjan, care ar putea atrage Rusia și Turcia, evoluţiile politice din vecinătate (disputele din Mediterana de Est), evoluţia situaţiei de securitate din zona Balcanilor de Vest, crizele nerezolvate din Orientul Mijlociu, fenomenele migraţiei şi refugiaţilor, terorismul transfrontalier, dar şi recentele evoluţii din interiorul Uniunii Europene, sau, de ce nu?, cele naţionale, toate subiecte abordate în permanenţă de către specialiştii în domeniile securităţii şi apărării.

Concluziile unui studiu din 2018 al think-tank-ului GlobalFocus Center sînt că România nu are, încă, o arhitectură clară pentru gestionarea unor potenţiale agresiuni în aşa-numita „zonă gri”, aflată la intersecţia dintre starea de pace, criză şi război. Peste toate acestea se suprapune absenţa unei culturi strategice unitare capabilă să conecteze şi să distrugă inerţia instituţională, cu consecinţe negative asupra unităţii de efort.

Studiul mai sugerează şi că nu există o celulă integrată, de nivel guvernamental, capabilă să reacţioneze şi să coordoneze acele situaţii de criză în care „liniile de operaţii sînt predominant non-militare”, sistemul fiind „unul învechit, creat iniţial pentru a face faţă unor provocări liniare”.

Este probabil ca un astfel de conflict, bine planificat de agresor, nedeclarat şi care urmăreşte să atingă obiective strategice fără a încălca normele de drept internaţional, Carta ONU sau regulile şi principiile războiului, şi fără a declanşa un conflict deschis, să încerce exploatarea vulnerabilităţilor actorului statal supus agresiunii în „zona gri”.

Aceste vulnerabilităţi pot fi determinate de „lipsa unor politici adecvate, de prevederi legislative imperfecte care nu realizează o distincţie clară între rolurile, funcţiile şi atribuţiile diferitelor structuri din domeniile apărării şi securităţii, de lipsa de cooperare şi coordonare între instituţiile competente în gestionarea răspunsului la astfel de ameninţări”, sau, de ce nu?, de lipsa unor structuri inter-instituţionale pentru combaterea ameninţărilor hibride, precum şi a unor elemente de acţiune, create şi operaţionalizate din timp de pace.

Sigur, actualii cîștigători ai alegerilor locale, dincolo de faptul că devin promotorii alegerilor generale din decembrie, fie încearcă să diminueze sau să înlăture o parte din vulnerabilitățile comunităților, fie devin ei sursă de vulnerabilitate suplimentară pentru cetățeni.

Un important observator politic califica situaţa actuală drept cea mai complicată situaţie internaţională din anii 30 încoace, iar unul dintre puţinii experţi români în securitate, pe care îl respect, aprecia că ne aflăm într-un „punct de inflexiune” în care curba istoriei se poate modifica NEPREVĂZUT, RADICAL şi DRAMATIC!

Apar reguli noi, actori noi, nevoi noi! Lumea se frămîntă, se transformă, transpiră, gîfîie, urlă, plînge, aleargă. Cei 20 de ani buni s-au sfîrşit! Ce urmează? O ciocnire între vechea civilizaţie şi noua civilizaţie. Între prezent, trecut şi viitor. Sau între circ și portavion?