Claudiu Dolot, reșițeanul care conduce ANPC România, va manifesta toleranță zero față de practicile neconforme
Ajuns recent la conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, reșițeanul Claudiu Dolot ne-a declarat că, în mandatul său, în topul priorităților sale este toleranța zero față de practicile neconforme. Dolot face în momentul actual echipă cu Vera Mitran (vicepreședinte), Claudiu Giurcău (vicepreședinte) și Paul Anghel (director general).
În acest sens, Claudiu Dolot a precizat: „Am stabilit în primele zile de mandat, împreună cu echipa pe care o coordonez, o serie de priorități: alinierea politicilor de protecție a consumatorilor la standardele europene. De asemenea, vorbim despre introducerea, adaptarea și valorificarea de bune practici, inspirându-ne din modelele de succes ale altor țări din UE, și creșterea gradului de satisfacție și de siguranță al consumatorului român prin aplicarea unor strategii coerente de educație și prevenție în rândul conumatorilor. Vă asigur de întreaga noastră disponibilitate și transparență“, a mai spus Dolot.
Claudiu Dolot îl înlocuieşte la conducerea ANPC pe Eduardt Cozminschi, care a fost eliberat din rolul de preşedinte începând cu data de 26 februarie 2021. Dolot deţine o vastă experienţă în mediul bancar, ocupând de-a lungul timpului funcţii de conducere în sucursalele Raiffeisen şi Volksbank din Caraş Severin. Astfel, în perioada 2006-2013 a fost branch manager în cadrul Volksbank, iar în perioada 2004-2006 a ocupat poziţia de retail manager la Raiffeisen Bank. Începând cu anul 2013, Claudiu Dolot a condus sucursala Bancii Comerciale Române din Caraş-Severin.
Cu mizeriile din piata reglementata de energie si gaz, lipsa informarilor si a posibilitatii intocmirii contractelor in afara online-ul,nu sunt probleme??
ANPC-ul nu are nici o treaba nu??Numai ANRE-ul e in ecuatie,si asta degeaba.
Mai iasa ministrul,sa dea bine pe „sticla”, ne spune tot felul de baliverne ca nu e ok cum procedeaza furnizorii etc…
Incercati sa luati vre-o informatie pe orice cale de la EON,ENEL… s-au inchis in online.BLEAH…
Dar de ce sa suparam noi marii jucatori de pe piata si sa nu-i lasam sa-si bage in buzunar diferentele de pret ,nu are rost sa-i deranjam.