Coco Galescu este noul șef interimar al Serviciului Salvamont Caraș-Severin

Coco Galescu

După o pauză de 15 ani, atunci când a condus formația de pe Muntele Mic, cunoscutul alpinist Coco Galescu revine la Salvamont Caraș-Severin, în postura de șef interimar al noului Serviciu cu personalitate juridică al județului. Acesta a avut deja o primă întâlnire cu personalul, alături de care a pus la punct primele detalii cu privire la buna desfășurare a serviciului.

„Am revenit oficial în domeniul Salvamont Caraș – Severin cu dorința de a dinamiza și transforma pozitiv activitatea acestui serviciu. Starea legislativă mă obligă într-un fel să accept resursa umană și tehnică puse la dispoziție. Cu toate acestea, sunt convins că în scurta perioadă de conducere interimară voi reuși să trasez anumite direcții sănătoase , importante în contextul dezvoltării turistice a județului Caraș – Severin. Sunt pe deplin conștient de așteptările pe care consumatorul de outdoor le are din partea noului organism. De aceea, măsurile imediate conduc în direcția îmbunătățirii imaginii și în cea legată de reducerea timpilor de intervenție în situații critice. Deloc de neglijat … efortul depus pentru consolidarea spiritului de echipă. Doresc iubitorilor de natură o cât mai rară interferență cu serviciile noastre! În cel mai bun caz, doar pe linie informativă“, a declarat Coco Galescu.

În momentul de față organigrama Serviciului Salvamont Caraș-Severin prevede 13 posturi, nouă de salvatori montani, două de cabanier și unul de contabil, ultimele trei fiind vacante.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × two =