Comisarul-șef Ștefan Radu a scăpat de arestul poliției și va fi cercetat sub control judiciar

STEFAN RADU

Instanța Curții de Apel Timișoara a admis contestaţiile formulate de cms. șef Ștefan Radu, fostul șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (SAESP), din cadrul IPJ Caraș-Severin, şi de agentul de poliție Nicolae Miculescu, angajat al aceluiași Serviciu, împotriva încheierii penale nr. 4 din 29 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 147/115/2020. Totodată, instanța a respins propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ICCJ – DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin, privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.

 În baza art. 242 al. 2 C.p.p. s-a dispus  înlocuirea măsurii arestării preventive, luată prin încheierea nr. 40 din data de 5 decembrie 2019, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin, în dosar nr.2435/115/2019, cu măsura preventivă a controlului judiciar faţă de cei doi inculpați.  Pe perioada controlului judiciar, Ștefan Radu și Nicolae Miculescu au obligația: să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze, de îndată, organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Totodată, pe perioada controlului judiciar cei doi nu au voie să  depăşească limita teritorială a judeţului Caraş-Severin, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar și nici nu comunice, direct sau indirect, între ei şi cu coinculpaţii Ioan Pop, Nicolae Cernea și Florin Negru, beneficiari și ei ai măsurii de control judiciar.

Reamintim că cei cinci au fost reținuți la începutul lunii decem,brie 2019, fiind acuzați de DIICOT că „au constituit un grup infracțional organizat, scopul fiind obținerea unor beneficii de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme sau de la persoane care dețineau deja arme și care săvârșeau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor”.

4 1