Concediere colectivă la compania C+C, peste 90 de persoane rămân fără loc de muncă

cc

Potrivit datelor AJOFM Caraş-Severin, din această lună, 92 de persoane angajate la compania cărășeană C+C vor rămâne fără un loc de muncă, fiind depusă o solicitare de către reprezentanţii acestei societăţi pentru concediere colectivă.

Problemele la C+C au început în luna decembrie 2015, când a fost deschis un dosar de evaziune fiscală în care sunt vizaţi asociaţii firmei. În scurt timp, la solicitarea societăţii, Tribunalul Caraş-Severin a dispus „deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei C+C SA” și a desemnat administrator judiciar provizoriu pe CITR Filiala Timiş SPRL.

Ca regulă, pentru a putea beneficia de ajutorul de șomaj, cei fără loc de muncă trebuie să aibă un stagiu minim de cotizare, respectiv cel puțin 12 luni în ultimele 24 de luni anterioare depunerii cererii. Conform Legii nr. 76/2002, stagiul de cotizare este perioada muncită legal, în care s-a datorat și plătit statului contribuția pentru șomaj sau perioada în care o persoană s-a asigurat pe cont propriu pentru șomaj și a plătit contribuția stabilită contractual. O altă condiție extrem de importantă pe care trebuie s-o îndeplinească cei ce vor să solicite indemnizația de șomaj este înregistrarea la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau reședința.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × five =