Concertul Implant pentru Refuz Simfonic de la Reşiţa a adus 7.000 de lei Clinicii Nera

Implant pentru Refuz

În urma evenimentului inedit de la Reşiţa, mai exact concertul Implant pentru Refuz Simfonic, Clinica Oncologică Nera a primit suma de 7.000 de lei, un eveniment organizat de Primăria Reșița și produs de BMagency. Banii s-au adunat în urma donaţiilor făcute de reşiţeni.

Evenimentul IPR Simfonic de la Reșița, din 12 septembrie, a fost primit cu mare entuziasm de către cei prezenți în noul Centru Civic al orașului. Toate cele 500 de locuri amenajate în centru au fost ocupate, interesul fiind mult mai mare, dar din nefericire, condițiile sanitare actuale nu ne-au permis accesul mai multor persoane. Cu un repertoriu de 13 piese rearanjate pentru orchestră, Implant pentru refuz a susținut cel mai intens concert al carierei, într-un an în care trupa sărbătorește 25 de ani de existență.

Rock alternativ și muzică de cameră
IPR Simfonic îi reunește pe Implant pentru Refuz, una dintre cele mai cunoscute trupe de rock alternativ din țară, Tymes Orchestra – orchestră camerală al cărei dirijor va fi Radu Zaharia, compusă din 21 de muzicieni timișoreni cu experiență în activitatea concertistică, dar și elevi și studenți ce au oportunitatea de a concerta alături de profesioniști, pe Gabriel Almași (aranjor), doctor în muzică (Teoria instrumentelor electronice) și profesor în cadrul Facultății de Muzică și Teatru al Universității de Vest și alți invitați ai trupei.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven + 8 =