Concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” și-a desemnat câștigătorii

concurs pompieri

La sfârșitul săptămânii trecute, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin, în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Județean Caraș-Severin a organizat etapa județeană a concursului cu tematică specifică protecției civile „Cu viața mea apăr viața”.

Competiția s-a desfășurat în sala de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița și a aliniat la start 12 echipaje de elevi: nouă la categoria gimnaziu și trei la categoria liceu. Câștigătorii la gimnaziu: Școala Gimnazială Târnova Câștigătorii la liceu: Liceul Teologic Baptist.

Concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” reprezintă activitatea extraşcolară de pregătire a elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal şi este organizat la nivel naţional de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu sprijinul Ministerului Administraţiei şi Internelor – prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi al Ministerului Sănătăţii, Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi  Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × one =