Concursul „Mie-mi curge Dunărea“ a ajuns la cea de a doua ediție

poezie

Orașul Moldova Nouă va găzdui în data de 28 mai 2021 a doua ediție a concursului de recitare de poezii „Mie-mi curge Dunărea“, organizat de Casa de Cultură și de Primăria orașului.

La fel ca prima ediție, în cadrul acestui concurs se pot înscrie nu doar participanții din Moldova Nouă, lista fiind deschisă pentru toată zona de Clisură a Dunării. Vor exista trei categorii: pentru tineri cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani, iar regula este că fiecare participant va trebui să recite minimum trei strofe (maximum cinci) dintr-o poezie la alegere. Înscrierile sunt gratuite și se pot realiza până cel târziu vineri, 21 mai 2021, completând formularul disponibil aici: https://bit.ly/3vUYSRx.

„Așa cum mulți și-au dorit, aducem acum o nouă ediție și sperăm în plus ca numărul lor să crească tot mai mult, astfel ca acest concurs să rămână de referință pentru seria activităților propuse și inițiate de Casa de Cultură Moldova Nouă“, au declarat organizatorii. Toți participanții înscriși la concurs vor primi diplome speciale, iar cei mai buni dintre ei se vor alege și cu premii constând în seturi de cărți, prin sprijinul financiar oferit de Primăria orașului Moldova Nouă.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven − three =