Concursul „PRO LECTURA” de la Bocșa a ajuns la cea de a III-a ediție

Prolectura 3

Zilele trecute s-a încheiat cea de a III-a ediție a concursului „PRO LECTURA” de la Bocșa, cu tema „Cartea preferată”. La eveniment au participat 30 de tineri, care în perioada 15 februarie – 15 aprilie 2024, și-au prezentat carte preferată. Premierea a avut loc la sediul bibliotecii bocșene miercuri, 24 aprilie 2024, în cadrul Săptămânii Naționale a Bibliotecilor.

În deschiderea întâlnirii a fost lansat volumul „Pro Lectura – Prima carte, prima mea lectură”, un volum care cuprinde lucrările ediției a II-a ProLectura, cei 18 participanți povestind despre prima carte citită.

În cea de-a doua parte a întâlnirii au fost premiați cei 30 de participanți la cea de-a III-a ediție a Concursului „ProLectura – Cartea preferată”, iar dintre profesorii implicați și îndrumători ai acestor elevi se cuvine să-i amintim pe: Maria Mihaela Prodan (Bocșa), Manuela Stăniloiu (Bocșa), Doriana Buzneanu (Tirol), Ștefania Taligaș (Caransebeș), Adela Schindler (Reșița), Alina Pătruți (Fârliug), Carla Ciuca (Bocșa), Mariana Florica Raicu (Bocșa) și Cristina Sărățeanu (Reșița).

Organizatorul concursului a fost Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, iar premiile au constat în diplome, cărți și reviste, asigurate cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei orașului Bocșa, dar și al primarului Mirel Patriciu Pascu, susținător al proiectelor dedicate elevilor. „Dar, cel mai important premiu este cel al introducerii acestor lucrări într-un nou volum – „Cartea preferată” – realizat de scriitorul și editorul Gheorghe Jurma, deoarece „cartea este un dar pe care-l poți deschide iar și iar”!“, a declarat Gabriela Șerban, directorul Bibliotecii din Bocșa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − six =