Conducere militară la Secția ATI a Spitalului Județean Reșița
Începând de astăzi, Secția ATI a Spitalului Județean Reșița este condusă de două doamne militar, medic-șef și asistentă-șefă, detașate de la Spitalul Militar din Brașov. Alina Stancovici, managerul Spitalului de Urgență, ne-a declarat că măsura a fost luată în urma solicitării făcute de aceasta la Ministerul Apărării Naționale, având în vedere faptul că Secția de ATI este una dintre cele mai importante zone ale instituției spitalicești.
Stancovici mai spune că niciun medic nu a dorit să își asume postul de șef de secție, iar acest aspect ar fi putut avea consecințe. Cele două doamne sunt detașate la Reșița pentru o perioadă de 30 de zile, timp în care va avea loc și o reorganizare a sistemului, dar și un schimb real de informații și de experiență între cadrele medicale.
Managerul spitalului a ținut să explice faptul că această conducere militară nu trebuie să sperie pe nimeni, ci se dorește ca lucrurile să funcționeze bine pentru pacienții și angajații instituției, mai ales că Stancovici își dorește o extensie a ATI. O zonă care va fi destinată strict celor infectați cu COVID-19 care sunt în stare gravă, având în vedere că pe secție sunt și pacienți care vin pentru alte afecțiuni.