Conducerea CJ Caraș-Severin garantează că recepția drumului Secășeni-Grădinari va fi una corectă și transparentă
În data de 15 octombrie au început lucrările de asfaltare a DJ 581, intersecție cu DJ 586 (Secășeni) – intersecție cu DN 57 (Grădinari). Deoarece este un proiect amplu, discuții cu privire la derularea lui au fost nenumărate, dar, conducerea Consiliului Județean Caraș Severin garantează cetățenilor că se va respecta proiectul și cantitățile de materiale din devize, iar recepția va fi una corectă și trasparentă.
Proiectul cuprinde modernizarea a peste opt km de drum județean, proiect realizat cu fonduri europene, Moravița – Oravița – Moldova Nouă beneficiind de o mult mai bună legătura cu reședința de județ, Reșița și DN57. De asemenea, include și realizarea de trotuare și piste pentru biciclete în comunele Gradinari și Ticvaniu Mare realizarea de marcaje montarea de sisteme suplimentare de semnalizare modernizarea a patru stații pentru mijloacele de transport în comun.
„Sperăm că până la sfârșitul lunii octombrie se va putea circula pe asfalt, chiar dacă nu pe întregul tronson“, a precizat recent președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.