Conducerea UEMR recunoaște că universitatea e la un pas de a fi închisă!

DOINA

Pentru prima dată de când au început problemele de ordin financiar și de când se caută soluții pentru ieșirea din criză, conducerea Universității „Eftimie Murgu“, din Reșița, mărturisește că situația este disperată. Mai ales după ce au început procedurile de restituire a celor 4 milioane de euro, bani europeni cu care universitatea reșițeană ar fi trebuit să finalizeze lucrările la investiția la campusul universitar încă din decembrie  anul trecut.

Într-o Scrisoare adresată Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, președinta Senatului UEMR, Doina Frunzăverde, preciza: „Îndrăznim să vă solicităm să ne acordați și în continuare, în limita competențelor decizionale de care dispuneți, tot sprijinul dumneavoastră, până la finalizarea completă a Căminului. Nu este niciun secret pentru nimeni faptul că, obligația de a restitui suma de 20.912.362,81 lei, acordată Universității prin Programul Operațional Regional 2007-2013, va determina închiderea instituției de învățământ reșițene la 49 de ani de la înființare“.

Scrisoarea în sine e plină de lamentări, de promisiuni deșarte, de scuze și de noi termene pentru finalizarea lucrărilor, tocmai pentru că a ajuns cuțitul la os. Procedura de restituire a banilor pentru nerespectarea contractului  este în derulare. Deși nu mai are nicio credibilitate, conducerea universității reșițene cere clemență lucru pe care, iată, nimeni nu mai vrea să-l accepte, caz în care, vinovații trebuie să plătească.   

5 1