Consilierii locali reşiţeni au decis: un bloc-cămin din Mociur va fi demolat, iar celălalt, reabilitat

Camine Mociur 4

Consilierii reşiţeni au votat în cadrul ultimei şedinţe proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie privind reabilitarea blocului-cămin nr. 2  de locuinţe sociale şi demolarea blocului cămin nr.1, situate în cartierul reşiţean Mociur. În prezent, cele două blocuri prezintă disfuncţionalităţi atât din punct de vedere arhitectural, cât şi al instalaţiilor existente. Finisajele sunt complet deteriorate, instalaţiile sanitare şi electrice distruse în proporţie de 80%, tâmplăria de la ferestre şi uşi este uzată şi chiar lipseşte.

Într-un cuvânt, municipalitatea doreşte să integreze cele două blocuri în proiectul amplu ce prevede construcţia unui mall şi a unui parc de distracţii, gen aqualand.

Potrivit proiectului de hotărâre adoptat săptămâna trecută, lucrările propuse urmăresc să contribuie la integrarea socio-economică şi culturală a comunităţilor defavorizate din Reşiţa şi la o mai bună concetivitate a acestora cu restul oraşului, îmbunătăţind coeziunea socială. Valoarea totală a investiţiei, cu TVA inclus, e de 8,2 milioane de lei, din care construcţii şi montaj, 7,2 milioane de lei.

Opoziţia din Consiliul local a reacţionat imediat: „Nu am ştiut nimic despre intenţia de a demola blocul până la ora şedinţei. Suntem de acord să se dezvolte zona, un bloc se va păstra, iar altul se va demola, însă acolo este vorba de câteva zeci de familii. Să vedem ce se va întâmpla cu ele. Ce asigurări vor primi în viitor pentru o locuinţă? Nu poţi aşa de simplu să dai afară pe oameni şi să le demolezi blocul“, a mărturisit social-democratul Mirel Sabo.

Liderul de grup PSD susţine că, deşi aceste proiecte de hotărâre ar trebui discutate în comisiile de specialitate înainte de a ajunge în mapele consilierilor locali, acest lucru nu s-a întâmplat. Sabo spune că potrivit noului Cod administrativ nu mai există obligativitatea ca proiectele de hotărâre să fie depuse la dispoziţia consilierilor cu cinci zile înainte de desfăşurarea şedinţei în care sunt votate.

În replică, viceprimarul Adrian Dacica l-a asigurat pe social-democraţ că acest lucru se va întâmpla abia după ce acele familii vor fi mutate în locuinţele sociale ce vor fi construite de primărie în zona fostului Atelier „Fierul vechi“, de la Marginea, teren achiziţionat de la TMK.

5 1