Consilierii reșițeni au aprobat supraimpozitarea clădirilor neîngrijite

UNIVERSAL 3

Ca și anul trecut, consilierii locali reșițeni au votat în ședința ordinară de marți, 17 decembrie,  proiectele de hotărâre, 40 la număr, privind majorarea, începând cu 2020, a impozitelor pe clădiri, ca urmare  a constatării tehnice nesatisfăcătoare în care au ajuns acestea. Primarul Ioan Popa spunea că în 2019 la bugetul local au intrat spre un million de euro din aceste suprataxări.

„Citeam zilele trecute că cei la Cluj și de la Oradea au încercat și variante elegante, de stimulare, de încurajare a investițiilor, cu sprijinirea în proiectul de refacere a fațadelor. Nu a funcționat nici la ei, până nu au instituit acest sistem coercitiv. Eu cred că pe măsură ce noi ca administrație publică începem să ne facem vizibili în oraș, cu alei, piste de biciclete, trotuare, copaci, spații verzi și așa mai departe, discrepanța între o zonă făcută frumos și o clădire lăsată în paragină devine mai evidentă. În acest context nu vreau să dau multe exemple, dar clădirea Hotelului Semenic e lângă noi, aici, Universalul Vechi e o clădire emblematică. Fiecare strain care a trecut prin Reșița și a venit la primărie a remarcat arhitectura magazinului. E păcat, spunem noi că a ajuns așa, au căzut literele din titlu, se deteriorează în continuu“

Primarul Reșiței  este convins că unii dintre proprietarii acestor clădiri se vor simți atacați, așa cum s-a întâmplat în trecut când a primit reproșuri de la ei. „Nu am nimic cu nimeni. Poate că cei care sunt mai loviți de această decizie ar face bine să își vândă una din cele 100 de clădiri și cu banii obținuți să facă fațadele la celelalte clădiri“, a mai spus Popa.

Între clădirile ce vor fi impozitate cu 300% în 2020 se numără cele aflate în patrimoniu unor companii, orecum: Poșta Mare, Plastoment, Mondo Style, din Luncă, Hydro Engineering SA, de pe Calea Caransebeșului, Comaliment, Coda Serv, de pe Al. Ioan Cuza și Intim, Auto Prod Service, Prestarea, complex Intim, hala LDS, de la TMK, Gara Reșița Nord și alte imobile aparținând unor personae fizice.

Cu 500% vor fi impozitate clădirile: Hotel Semenic, Coda Serv – din Complex Reșița Nord, gang Victoria, Hotel Bistra și fosta creșă1 Iunie, ștrandul vechi Exe Center, Telekom – fosta poștă din Govândari, Reșițean – gang Victoria, General Service Rapid etc.

2 2