Consilierii reşiţeni iubesc şi susţin fotbalul, dar nu şi când e vorba să cumpere abonamente! (UPDATE)

ABONAMENT1

În şedinţa ordinară din luna iunie, în consiliul local a fost lansat îndemnul ca aleşii locali să cumpere un abonament la meciurile de campionat pe care nou promovata în Liga a II-a la fotbal, CSM Reşiţa, le va susţine pe teren propriu, pentru a fi un exemplu pentru toţi ceilalţi suporteri.

Un îndemn care nu a fost luat în seamă de aceştia, deşi preţul unui astfel de abonament este ridicol faţă de veniturile lor: 110 lei pentru tot campionatul, 140 lei la tribuna zero, 60 de lei pentru prima parte a competiţiei, şi 200 de lei la lojă.

De precizat că, dincolo de veniturile din activităţiile desafăşurate conform pregătirii profesionale, fiecare consilier local primeşte lunar, pentru o şedinţă ordinară şi, eventual, o alta de îndată, 1.000 de lei şi, cu toate acestea, nu se arată interesaţi să ajute echipa pe care Primăria Reşiţa o finanţează, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Apropo de loja stadionului „Mircea Chivu“, care a suferit modificări esenţiale, prin montarea de scaune confortabile, de pluş, mochetă şi măsuţe pentru servirea cafelei şi a sucurilor, încă îşi aşteaptă doritorii de abonamente. Cu trei zile înainte de meciul de debut, cel cu Universitatea Cluj, nu se vânduseră decât câteva bilete din cele aproape 50 rezervate VIP-urilor.

Chiar atât de mare să fie sărăcia în Reşiţa încât aceasta să nu fie ocupată la un meci cu U Cluj, Rapid, Petrolul şi UTA? Sau e vorba de lipsă de interes din partea oamenilor de afaceri, a şefilor deconcentratelor şi a politicienilor?

UPDATE

Un consilier local ne-a sunat să ne precizeze că el şi câţiva colegi de-ai săi (trei-patru) au cumpărat, totuşi, abonamente. Frumos din partea lor şi bine ar fi ca şi ceilalţi aleşi locali, până la 21 câţi are Consiliul Local Reşiţa, să le urmeze exemplu.

5 1