Consiliul judeţean susţine, alături de Primăria Reşiţa, echipele de fotbal şi de handbal ale clubului CSM

POPA CU BOBAR

Temerile referitoare la lipsa de finanţare a ale celor două echipe, de fotbal şi handbal, ale CSM Reşiţa, încep să se risipească. Primarul Ioan Popa îi linişteşte pe suporteri, spunând că primăria se concentrează pe încheierea unui protocol de colaborare cu Consiliul judeţean.

„Săptămâna trecută am avut o discuţie cu preşedintele Consiliului judeţean, Silviu Hurduzeu, solicitând să ne sprijine financiar. În condiţiile în care legal este posibil acest lucru, ne-a promis că va veni alături de noi. În prezent suntem într-o fază în care juriştii noştri şi cei al Consiliului judeţean caută modalitatea prin care să colaborăm în acest proiect“, a mărturisit Popa într-o conferinţă de presă..

Primarul Popa a vorbit şi despre cheltuielile clubului, în condiţiile promovării echipelor de fotbal şi handbal în ligiile superioare: „Anul trecut, acestea s-au ridicat la 500-600 de mii de euro, fotbal şi handbal, iar estimările noastre din acest an se ridică undeva la un milion de euro, 600.000 de euro la fotbal şi 400.000 de euro la handbal. După cum vedeţi, între cele două sezoane există o diferenţă de 400.000 de euro. Dacă Consiliul judeţean se alătură cu 200.000 de euro pe an, ar fi o gură de oxigen fantastică şi ne-ar mai rămâne să acoperim 200.000 de euro. Astăzi colegii noştri au votat tarifele la bilete şi abonamente la fotbal. Din datele pe care le am se adună peste 1.500 de abonamente, alte 12 firme din oraş au declarat că ni se alătură şi au semnat deja contracte de susţinere a echipei de fotbal şi s-ar putea cu acest sprijin să ne încadrăm în cheltuielile de anul trecut“.

Costul unui abonament este de 160 de lei, iar al unui bilet de intrare de 10 lei.

1 2