Control inopinat la un centru de carantinare din Caransebeş

96159583 2983921711687614 1717690840534482944 n 1 1024x498 1

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Caraș-Severin, dr. Romeo Traian Dumitrescu, a mers astăzi într-un control inopinat la noul centru de carantinare din Caransebeș, acolo unde au fost aduse deja 40 de persoane.

Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al instituţiei judeţene spune că directorul DSP a verificat condițiile hoteliere, curățenia, lenjeria, modul de distribuire al alimentelor și al apei pentru cei aflați în carantină, starea de sănătate, a purtat discuții cu dr. Adrian Struț, medic epidemiolog la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, aflat și domnia sa la obiectiv, cu conducerea unității hoteliere și cu reprezentanții dispozitivului de jandarmi care supraveghează obiectivul.

De asemenea, Romeo Traian Dumitrescu a discutat și cu câteva dintre persoane carantinate venite din Germania care s-au declarat mulțumite de condițiile de cazare, igienă, de calitatea hranei dar și de amabilitatea personalului.

Reprezentantul DSP Caraş-Severin s-a asigurat că în noul centru există detectoare pentru alarmare în situații de incendiu și toate celelalte condiții prevăzute pentru a asigura deplina securitate a persoanelor aflate în carantină.

Romeo Dumitrescu a ţinut să precizeze faptul că DSP Caraș-Severin se va îngriji în continuare că autoritățile locale și hotelierii implicați în acest proces vor asigura cele mai bune condiții prevăzute de lege.

2 2