Copiii sunt încurajaţi să facă sport! MTS acordă în continuare vouchere pentru sportul juvenil
Ministerul Tineretului şi Sportului continuă programul menit să dea un impuls sportului juvenil, care este serios afectat de pandemie. Amplul proiect de acordare a voucherelor de 300 de lei pentru copiii care se legitimează întâia oară la un club sportiv programează în această toamnă o primă etapă, care se va încheia la 30 noiembrie. Copiii amatori de sport mai au timp să înainteze cererile care le vor aduce în final un ajutor binevenit, constând în echipament sportiv. Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin a primit deja 60 de cereri şi aşteaptă în continuare solicitări, spune Dorin Voina, inspector de sport în cadrul acestei instituţii.
„Beneficiari ai acestor vouchere sunt copiii născuţi între anii 2005-2014, care se legitimează pentru prima dată la un club sportiv deţinător de certificat de identitate sportivă. Solicitarea acordării voucherelor se face pe baza următoarelor documente: o cerere care trebuie completată, certificatul de naştere, în copie sau original, actul de identitate al părintelui, legitimaţia sportivă şi o declaraţie privind acordul prelucrării datelor cu caracter personal. Până la această dată, la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin au fost depuse peste 60 de cereri, de la disciplinele volei, gimnastică ritmică, handbal şi fotbal. Aşteptăm şi ceilalţi antrenori să facă selecţia copiilor, pentru a putea beneficia de acest sprijin din partea Minsterului Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin”, precizează inspectorul Dorin Voina.
Cei interesaţi pot solicita informaţii suplimentare la adresa de email djst.carasseverin@mts.ro, sau direct inspectorului Dorin Voina, la numărul de telefon 0255/212856.