Cornel Galescu: „La baza oricărui proiect de succes stă o coală albă de hârtie”

Coco Galescu

Cunoscutul alpinist caransebeşean Cornel Galescu, un promotor, dintotdeauna, al turismului şi al naturii, cel care, aşa cum declara preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, îl va consilia în următorii patru ani în acest domeniu, a postat recent pe pagina sa de Facebook un text având chiar această tematică, pe care îl redăm în cele ce urmează.

„Eram student în anul I la Politehnică, atunci când am auzit aceste vorbe: «Orice proiect nou începe cu o coală albă (imaculată). Liniștea și inspirația de care ai nevoie când îți propui să lucrezi sunt esențiale».

A trecut ceva timp de atunci, dar mesajul mi-a rămas întipărit în minte.

Când vine vorba despre turismul din Caraș-Severin, nu putem să nu ne gândim la multele pete care murdăresc hârtia. Și nu mă refer la aspectele legate de infrastructură, la haoticul plan de dezvoltare, la lipsa brandurilor zonale (ce s-ar vrea asortate cu specificul și tradițiile locale), la urbanismul deșănțat și pângărit din stațiunile actuale, la defrișările abuzive din zonele protejate.

Mă refer la petele reale, la mizeria concretă (pet-uri, ambalaje, anvelope, pungi etc.) întâlnită pe majoritatea căilor de acces, în parcări, pe văile râurilor, pe marginea drumurilor, în punctele de popas, pe pârtiile de schi, pe poteci etc.).

Cum să poți să te bucuri de natură, de frumusețea pură cu care am fost binecuvântați în această regiune, dacă retina îți este zgâriată și sufletul ți-e zdruncinat de efectele lipsei de educație, de comportamentul sfidător?

Din punctul meu de vedere, un loc din natură (indiferent cât este de frumos) în care există gunoaie seamănă cu o farfurie de supă în care ai găsit un fir de păr.

Am fost ales consilier județean (membru în Comisia pentru amenajarea teritoriului, urbanism, mediu, turism, sport și agricultură) și am jurat (la învestire) să fac, cu bună-credință, tot ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Caraş-Severin.

Din această postură (sau din oricare alta, luată în discuție), voi propune emiterea unui pachet de legi privind norme de aplicare și menținere a curățeniei pe teritoriul județului. Sper să fiu în asentimentul președintelui Romeo Dunca și al celorlalți consilieri, privind aplicarea unor sancțiuni corespunzătoare pentru toți cei ce disprețuiesc valorile comune.

Întorcându-mă la ideea primară, avem nevoie de estetic. Nu-mi pot imagina împlinită nicio formă de respect, fără a rezolva inițial condiția de fond.

La baza oricărui proiect de succes stă o coală albă de hârtie”.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six + nine =