Cornelia Fetea a devenit cetățean de onoare al județului Caraș-Severin

cornelea fetea

Într-un cadru festiv, astăzi, în sala de ședinte a Palatului administrativ, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo-Dan Dunca, i-a înmânat diploma de cetătean de onoare al județului Caraș-Severin, doamnei Cornelia-Maria Fetea. Printre invitați, la eveniment s-a numărat și senatorul Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin.

Personalitate a judeţului, Cornelia-Maria Fetea face parte din galeria celor mai importanţi oameni care și-au dedicat întreaga activitate din cadrul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România pentru a păstra vie memoria celor care au scris o pagină în istoria județului Caraș-Severin și a României.

Proiectul de hotărâre privind decernarea titlului de “Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin” a fost votat de către consilierii județeni reuniți în ședința din 26 iulie 2022, la inițiativa vicepreședintelui CJ Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi.

Cornelia Fetea a fost deportată, în copilărie, în Bărăgan, din satul Nicolinț, comuna Ciuchici. Ea este membru în Consiliul Național Director al Asociației Foștilor Deținuți Politici și Deportați în Bărăgan, a făcut numeroase demersuri pentru modificarea Legii specifice prin care și copiiilor deținuților le sunt recunoscute suferințele din anii comunismului.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten − five =