Cosmin Moţi e din nou campion în Bulgaria!
Fundaşul reşiţean Cosmin Moţi îşi continuă remarcabila carieră la clubul bulgar Ludogorets Razgrad, care defilează de ani buni în campionatul ţării vecine. Nouă titluri la rând a câştigat Ludogoretz, iar Cosmin Moţi a ridicat trofeul de opt ori până acum.
Câştigarea campionatului 2019/2020 de către Ludogorets a devenit certă încă de săptămâna trecută, după victoria obţinută contra celor de la Beroe. Fără presiunea vreunei mize, Ludogoretz s-a distrat pe teren propriu cu Lokomotiv Plovdiv. Cu 6-1 s-a impus campioana en-titre, iar primul gol a fost reuşit încă din secunda 40 de Cosmin Moţi! Legiunea românească de la Ludogorets e formată din Cosmin Moţi, Claudiu Keşeru şi Dragoş Grigore, trei jucători de top, cu numeroase prezenţe şi în Naţionala României. Cel mai “vechi” dintre ei e însă Cosmin Moţi, care sărbătoreşte cel de-al optulea succes în campionatul bulgar. Keşeru a ridicat de cinci ori trofeul, iar Grigore are două titluri cu Ludogorets.
Reşiţeanul Cosmin Moţi a început să joace fotbal la vârsta de 7 ani, la centrul de copii şi juniori de la CSM Reşiţa, unde antrenorul Ion Florea l-a folosit pe postul de fundaş central. În 2002 a debutat în prima ligă a României, la FC Universitatea Craiova, unde a jucat trei sezoane, după care s-a transferat la Dinamo Bucureşti. În perioada 2005-2008 a evoluat la formaţia bucureşteană; a plecat apoi, sub formă de împrumut, la Siena, timp de două sezoane, iar ulterior a mai bifat două campionate în tricoul “câinilor”. Cea mai prolifică parte a carierei sale este însă cea de la Ludogorets, echipă cu care a făcut meciuri memorabile şi în Champions League. (Sursa foto: Radio Romania International)