Coșul cu rațiune e gol
Luna aceasta se împlineşte un an de război în Ukraina. După cei doi ani lungi de pandemie, care ne-a izolat de semenii noştri şi ne-a învăţat că apropierea între oameni este “rea”, realitatea războiului se insinuează subtil în conştiinţa noastră. Nu este o realitate de care vom scăpa prea curînd, revenind în normalitatea pe care ne-o amintim înainte de 2020, ci este noua normalitate cu care va trebui să învăţăm să trăim încă o bună bucată de vreme. Cel puţin! Sigur, locuitorii din partea de vest a României au trăit cu războiul la uşă în toată perioada de prăbuşire a Yugoslaviei, care a culminat cu atacurile NATO asupra Serbiei. Bombardamentele de lîngă Vîrşeţ (vechi oraş românesc din Banatul istoric!) au făcut locuitorii Oraviţei să se teamă că o rachetă rătăcită le va schimba viaţa pentru totdeauna. Au avut noroc! De data asta, s-ar putea să fie altfel…
Naraţiunea potrivit căreia “mai multe arme înseamnă un drum mai scurt către pace” mi se pare nu doar falsă şi manipulatoare, ci de un cinism vecin cu nebunia. Mai multe arme occidentale livrate Ukrainei înseamnă să forţezi orgoliile Rusiei şi să transformi Ukraina într-un teren “măcinat de orgolii”. După ştiinţa mea, tancul este o armă ofensivă – întreaga istorie a secolului 20 este marcată de tancuri! –, iar livrarea acestuia către Ukraina ţine loc de declaraţie de război. Sigur, aceasta nu mai e necesară, dată fiind euforia discursurilor din 23 ianuarie prin care mai multe ţări europene, în frunte cu Germania, puternic presată de Polonia!, şi Statele Unite, au promis ukrainenilor tancuri pentru susţinerea ofensivei de primăvară. Sigur, după tancuri vor urma avioane, după avioane rachete şi despre pace nu vom mai avea timp să vorbim. De altfel, Vasile Dâncu a vorbit despre PACE şi de atunci tace! Sigur, pacea nu este profitabilă, iar complexul militaro-industrial a suferit pierderi uriaşe în cei doi ani de pandemie în care profiturile au intrat hulpav în buzunarele BigPharma şi IT…
Cît va mai dura războiul de la graniţele noastre, nu ştiu! Ştiu că un general american pensionar, extrem de influent, însă, în cercurile politice de la Capitoliu şi Pentagon, avertiza că împotmolirea SUA în războiul din Ukraina lasă Asia ca “loc de joacă” pentru China, ceea ce este inadmisibil pentru Casa Albă. Un război cu China este mai dorit în cercurile militariste democrate americane, decît unul cu Rusia! China este privită ca o putere a secolului XXI, în timp ce Rusia este desconsiderată ca fiind o putere regională de secol trecut. O victorie asupra Chinei înseamnă supremaţia Americii încă 100 de ani! Asta este varianta, pe scurt, a concepţiei americane de salvare a liberalismului! În Europa, Asia şi… Orientul Mijlociu, spaţiu aflat în “scrisoarea cu dorinţe” a lui Netanyahu!
Bibi Netanyahu, cel care şi-a dorit, probabil din copilărie!, să poarte un război direct cu Iranul, a demarat un turneu european de atragere a alianţelor. A promis “Domul de fier” Ukrainei, nu pentru a-i da satisfacţie evreului Zelenski, ci pentru a-şi atrage parteneri în viitoarea aventură militară din Orient. Un parteneriat extins NATO-Israel este ceea ce-şi doreşte premierul israelian, împreună cu o pace şi o colaborare a monarhiilor sunnite din regiune. Asta înseamnă că, în cel mult 10 ani, militari români pot fi prezenţi, sub drapel NATO, pe Drumul mătăsii… iar dacă parteneriatul NATO se va concretiza şi cu Japonia – aşa cum se negociază în prezent! –, asfinţitul soarelui peste crestele înzăpezite ale vulcanului Fuji, în mirosul florilor de cireş, va putea fi admirat de românii aflaţi în gardă, într-o bază militară din Pacific…
Sînt trei focare de tensiune uriaşă în aceste momente în lume. Fără să punem la socoteală războaiele de operetă din Africa sau ciocnirile, încă civile, din America de Sud. Planeta pare că se află la fundul “coşului cu raţiune”! Dacă cele trei conflicte se vor suprapune – Ukraina, China, Iran – nu prea va mai avea cine să vorbească de învinşi şi învingători. Poate doar decerebraţii de la Washington, Bruxelles, Tell-Aviv, Moscova sau Beijing…
