Cristian Miclău: „Împreună construim noul Herculane, un Herculane modern și emancipat”

Cristian Miclau frumos

După ce, la începutul acestei luni, stațiunea noastră a primit vizita vicepremierului Raluca Ţurcan și a ministrului Boloș, vineri, 11 septembrie, în mijlocul cetățenilor din Băile Herculane s-a aflat chiar premierul Ludovic Orban, însoţit de Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, precum şi de Ion Sterian, președinte director general al Transgaz.

Preocupat de situația extinderii rețelei de gaz, premierul a venit personal în stațiune pentru a se convinge că se poate și că administrațiile din zonă accesează proiectele guvernamentale prin care această zonă poate fi adusă la civilizație, prin extinderea rețelei de gaz și prin lăsarea pădurii la locul ei, încălzirea cu lemne fiind, din păcate, singura posibilitate a locuitorilor.

Dar Guvernul nu este nepăsător la problemele românilor, așa că am stat la masă cu premierul Orban şi cu ceilalţi miniştri și am pus la punct toți pașii necesari pentru ca încălzirea cu lemne să devină istorie în stațiune. În cadrul întâlnirii au fost prezentate detaliile tehnice ale obiectivului investiţional Transgaz pentru conducta de transport gaze naturale pe direcţia Prunișor-Orşova-Băile Herculane-Jupa, proiect care vizează extinderea magistralei pe culoarul Timiș-Cerna şi pe Valea Almajului.

Guvernul PNL a lansat apelul de proiecte pentru programul de extindere a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale în localităţile din România care nu dispun de aceste utilităţi. Bugetul programului este de peste un miliard de euro, pe o perioadă de patru ani de zile.

Guvernul PNL are ca obiectiv în următorii patru ani să extindă reţelele magistrale cât mai mult, astfel încât să permită conectarea la reţelele de gaz natural a cât mai multor localităţi.

Apelul de proiecte lansat permite localităţilor care au documentaţiile tehnico-economice aprobate de autorităţile locale să depună astfel de proiecte în aşa fel încât să obţină finanţare pentru înfiinţarea distribuţiilor de gaz natural.

PNL este preocupat de tema valorificării resurselor de gaz natural și are un obiectiv clar: gazul românesc să ajungă în casele românilor.

WhatsApp Image 2020 09 11 at 18.16.52

(P.E.)

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty + 6 =