Criteriile de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar au fost actualizate

elevi in clasă

Anul 2022 aduce o serie de modificări în privința criteriilor generale de acordare a burselor, astfel că bursele de merit vor fi acordate eleviilor cu medii peste 9,50, față de 8,50 cum era până acum. Bursele de studiu vor fi acordate celor cu media între 7,50 și 9,50, în loc de 7,00-8,50, iar în cazul burselor de performanță, criteriile de acordare au rămas aceleași, cu mențiunea că, în noua reglementare, elevii nu vor mai putea pierde bursa dacă nota la purtare va fi mai mică de 10. De asemenea, acordarea burselor devine obligatorie pentru autoritățile locale. Prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu semestrul al II-lea al anului şcolar 2021-2022.

Potrivit ministrului Sorin Cîmpeanu, numărul estimat de beneficiari pentru anul 2022 este de 537.477 de elevi, din care 347.000 de burse de merit (prin luarea în calcul a plafonului de 9.50) și 156.000 de burse de ajutor social. Precizăm că cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020.

„Menționăm că ordinul care stabilește noile criterii generale de acordare a burselor elevilor a fost analizat în cadrul Comisiei de Dialog Social înca din data de 11 octombrie 2021. De altfel, chiar într-una dintre variantele propuse de reprezentanții elevilor în data 14.09.2021 se menționa acordarea burselor de merit pentru elevii care au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv media generală între 9,50 și 10, nota 10 la purtare în anul anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar pentru elevii aflați în clasa a V-a. Precizăm că Ministerul Educației monitorizează în permanență evoluția și va realiza o analiză a rezultatelor obținute prin aplicare acestei măsuri de sprijin și stimulare a performanțelor elevilor putand propune, dacă va fi cazul, modificări ale criteriilor generale de acordare a burselor. Totodată, reiterăm faptul că suma prevăzută cu această destinație în Legea bugetului de stat pentru anul 2022 va fi utilizată, în exclusivitate, pentru plata burselor elevilor“,a mai transmis ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × one =