Crosul „Inimă de Leu“, competiția dedicată tuturor reșițenilor iubitori de mișcare

cros

La inițiativa Federației Mondiale a Inimii și sub patronajul Organizației Mondiale a Sănătății și al UNESCO, data de 29 septembrie reprezintă Ziua Mondială a Inimii, motiv pentru care, în luna septembrie, cluburile Lions din întrega țară promovează mișcarea, sub îndrumarea Lions Club District 124 România.

Cu această ocazie, mâine, 30 septembrie 2022, cu începere de la ora 13.00, Clubul  Lions Reşiţa Kindness, Club Lions Onix Reșița, Club Lions Reșița Montană,  în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria Municipiului Reșița și Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraş-Severin, organizează Crosul Inimă de Leu, care are drept obiectiv reducerea riscului bolilor cardiovasculare. „Acțiunea se adresează persoanelor de toate vârstele, care doresc să tragă un semnal de alarmă împotriva acestor multitudini de boli care afectează inima și vasele de sânge, precum şi celor care doresc să sprijine activ proiectele caritabile iniţiate de Cluburile Lions din Reşiţa prin donaţii şi sponsorizări“, au transmis organizatorii evenimentului.

Crosul se desfășoară pe Stadionul de Atletism Intim din Lunca Bârzavei(Govândari-Reșița) și se adresează tuturor iubitorilor de mișcare. Startul se va da la ora 13.30 (înscrierile încep cu ora 13.00). Premiile constă în diplome, medalii, cupe și tricouri.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − 6 =