Crucea Roșie: Unul din trei copii primește imagini cu conținut sexual pe internet

laptop internet

Potrivit unui studiu publicat de Crucea Roșie România, o treime dintre copii afirmă că au primit imagini sau video-uri cu conținut care înfățișează nuditate sau ipostaze sexuale pe internet, în mod intenționat. Mai mult decât atât, a scăzut vârsta la care copiii accesează internetul, vârsta medie la care copiii afirmă că au început să acceseze internetul a scăzut la 8,2 ani, iar 78% dintre copii utilizează internetul zilnic, timp de cel puțin 4 ore.

Studiul mai arată că în 2021, 37% dintre elevi afirmă că, în anul care a trecut, au fost jigniți sau deranjați pe Internet, iar 49% dintre ei spun că s-a întâmplat să găsească online conținut care i-a făcut să se simtă inconfortabil. Situația este mai intâlnită în rândul copiilor sub 12 ani (6 din 10 afirmă acest lucru) și în rândul fetelor (54% vs 42% în rândul băieților).Violența fizică și verbală alături de nuditate sunt principalele conținuturi care i-au făcut pe copii să se simtă inconfortabil.

„Aproximativ o treime (29%) dintre copii afirmă ca au primit imagini sau video-uri cu conținut care înfățișează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet. Trebuie subliniat că nu este vorba de conținut întâlnit întâmplător, ci primit ca destinatar al mesajului. Aproximativ 10% dintre copii afirmă că au primit astfel de mesaje cel puțin lunar. 73% dintre ei nu au știut cum să reacționeze, nefăcând nimic în acest sens, și doar 11% au discutat cu cineva despre această situație. Totodată, 20% dintre copii afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfățișeze nud sau într-o ipostază sexuală. Copiii cu vârsta între 15 – 17 ani și fetele afirmă acest lucru într-o măsură semnificativ mai ridicată. Îngrijorarea legată de fenomenul proliferării în mediul online a imaginilor ce înfățișează imagini cu caracter sexual cu copii sau cele care prezintă conținut ilegal sau dăunător a luat amploare în ultimii ani și s-a accentuat pe parcursul pandemiei Covid-19“, declară cei de la Crucea Roșie.

Numărul de sesizări primite pe parcursul anului 2021 în cadrul liniei esc_ABUZ, ce vizează conținutul ilegal sau dăunător pentru copii din mediul online, a fost de 7.615, de 5 ori mai mare decât în anul precedent, fiind un record absolut înregistrat pe parcursul unui singur an.

În 78% din situații, materialele raportate au arătat abuz sexual asupra minorilor, nuditate infantilă sau copii care pozează în ipostaze sexualizate. La fel ca în anii precedenti, într-o proporție covârșitoare (peste 90% din cazuri), victimele sunt de gen feminin. În ceea ce privește vârsta victimelor, 5% reprezintă cazuri ce înfățișează copii cu vârste aproximative de până în 5 ani, 33% dintre rapoarte prezintă copii cu vârsta aproximativă între 6 și 10 ani, iar 62% dintre rapoarte arată minori cu vârste aproximative între 11 și 18 ani. Specific pentru anul 2021 și pentru grupa de vârstă peste 11 ani este faptul că peste 40% din rapoartele care făceau referire la această categorie de victime minore conțineau materiale autogenerate (realizate chiar de către victimă).

“După doi ani de pandemie și restricții sociale, perioadă în care copiii au fost de multe ori bulversați de schimbările pe care au fost nevoiți să le parcurgă și să învețe să facă față unui val important de știri contrafăcute și dezinformări, efectele asupra lor sunt de necontestat. Numărul fără precendent de rapoarte primit de Salvați Copiii pe parcursul anului trecut este doar un indiciu al situației extrem de grave în care se află copiii, de multe ori fără ca noi, adulții, să aflăm despre dificultățile prin care ei trec atunci când navighează pe internet. Din păcate, de cele mai multe ori, atât părinții cât și autoritățile află când deja este prea târziu”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizației Salvaţi Copiii România.

Studiul sociologic privind „Folosirea internetului de copii și adolescenți” a fost prezentat în cadrul dezbaterii intitulate „Cum s-a schimbat comportamentul copiilor și adolescenților pe internet după 2 ani de pandemie?”,organizată în parteneriat cu Senatul României și moderată de Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii, la care au luat parte reprezentanţi ai Senatului și Guvernului României, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Secției de combatere a infracțiunilor de terorism și a criminalității informatice din cadrul DIICOT și Centrului de Cooperare Polițienească Internațional. Reprezentanţii autorităţilor au oferit detalii procedurale şi statistici privind modul de lucru şi de intervenţie în cazuri de abuz sexual asupra copiilor, propunând, totodată, soluții pentru îmbunătățirea politicilor publice cu privire la siguranța copiilor în mediul online.

Cu același prilej, Organizația Salvati Copiii a lansat și raportul privind cazuistica liniei de raportare a abuzurilor asupra copiilor esc_ABUZ. În cadrul dezbaterii au fost prezentate şi rezultatele programului Ora de Net din anul 2021. Deși afectat de pandemie și restricții, pe parcursul anului trecut, centrul de siguranță online din România a continuat atât activităţile educaţionale, cât și pe cele de sprijniire a copiilor, părinților și cadrelor didactice, astfel încât utilizarea internetului să se desfășoare într-un mod cât mai sigur, util și eficient. Activitățile au constat în sesiuni de informare și concursuri şcolare care au implicat peste 40.015 de copii și 6000 de adulți la nivel național, precum și campanii, conferințe și evenimente online care au adunat sute de mii de vizualizări.

­­­­­­­­­­­­­­___________________________________________________________________________

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen + nineteen =