CSM Reşiţa a început cu un eşec Liga Zimbrilor

WhatsApp Image 2020 09 15 at 15.16.13

Echipa de handbal CSM Reşiţa încheie fără puncte prima etapă din noul sezon al Ligii Zimbrilor. În runda inaugurală a turneului de la Sfântu Gheorghe, rosso-nerii reşiţeni au fost învinşi la o diferenţă de 7 goluri de formaţia CSM Focşani 2007. Problemele Reşiţei au început însă înaintea startului în noul sezon, lotul CSM-ului fiind serios împuţinat din cauza accidentărilor şi a obstacolelor de ordin organizatoric. Raul Heimbach, Eric Bărbuş şi goalkeeperul Paul Simulescu lipsesc din cauza problemelor medicale, iar patru jucători din legiunea străină a Reşiţei nu pot fi folosiţi pentru că nu au fost rezolvate vizele. În aceste condiţii, rosso-nerii au ţinut piept Focşaniului doar în prima repriză, încheiată totuşi cu scorul de 9-7 în favoarea moldovenilor. În partea a doua a întâlnirii, CSM Focşani s-a desprins treptat pe tabelă, reuşind să se impună în cele din urmă cu 22-15.

„Sincer să vă spun, noi ştiam dinainte de meci că vom avea viaţă grea, pentru că ne lipsesc şapte jucători de bază. Oricum, prima repriză a fost bună, dar în repriza a doua am făcut prea multe greşeli tehnice. Acolo s-a făcut diferenţa, echipa din Focşani a ştiut să profite. Adversarii noştri au fost astăzi mai buni, şi îi felicit. Din păcate, vom juca toate cele trei meciuri fără cei şapte jucători. Nu depunem armele, vom încerca să câştigăm cel puţin un meci, aşa sper, şi dacă nu, măcar să îmbunătăţim cât mai mult jocul nostru”, a declarat după meci Bojan Butulija, principalul reşiţenilor.

Întrecerile din primul eşalon al handbalului masculin românesc au început astăzi la Sfântu Gheorghe, unde are loc turneul ce programează primele trei etape. Mâine, de la ora 19:30, CSM Reşiţa va juca cel de-al doilea meci, în compania formaţiei CSM Bucureşti, iar joi de la ora 14:30 este programat jocul cu AHC Dobrogea Sud.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × three =