CSM Reşiţa bate pe ASU Poli Timişoara şi merge în 16-imile Cupei României la Fotbal

CU POLI 6

După trei înfrângeri consecutive în campionat, jucătorii echipei CSM Reşiţa a răsuflat uşuraţi, în urma victoriei, de astăzi după-amiază, de pe teren propriu, 1-0 în faţa echipei ASU Poli Timişoara. Un succes meritat, care îi propulsează în saisprezecimile Cupei României la Fotabal.

Cu jucători din formula de bază absenţi, fie suspendaţi, fie accidentaţi, elevii lui Leo Doană s-au impus în cele din urmă în faţa unei echipe care, în afară de susţinerea galeriei venită de la Timişoara, nu a arătat mai nimic.

Superiori în prima parte a meciului, reşiţenii au intrat cu avantaj la cabine, prin reuşita lui Dragoş Săulescu din min. 37. Apărarea oaspeţilor a gafat, reşiţenii au insistat la o mingea trimisă la marginea careului, iar Săulescu a făcut balet în aer, după care a trimis mingea în plasă în urma unei execuţii acrobatice.

Reşiţa îşi putea dubla rezultatul, însă Velici a ratat incredibil din câţiva metri de poarta lui Mario Contra.

Repriza a doua a fost una în care gazdele şi-au apărat rezultatul, în timp ce Poli a încercat să egaleze şi să trimită meciul în prelungiri. În ultimele minute, elevii lui Mugur Guşatu au solicitat în două rânduri lovituri de la 11 metri, invocând henţ în careu, însă arbitrul a intrepretat altfel fazele respective.

La iesirea de pe stadion, fericit de calificare, Vlădia a strigat spre tribună: „Să vină Steaua!“

La sfârşitul meciului, Leo Doană a declarat: „Aveam nevoie de această victorie ca de aer pentru că, în ultimele trei etape de campionat, deși am prestat un joc bun, nu am adus niciun punct. Ne-a lipsit aproape jumătate de echipă, dar până la urmă am găsit soluții. Am dominat jocul de azi, adversarul nu și-a creat nicio ocazie, poate doar acele mingi lungi din ultimele zece minute. Aveam emoții să nu ajungem în prelungiri pentru că, sâmbătă, jucăm un meci foarte greu cu Turnu Măgurele, care nu a pierdut niciun meci”.

CSM Reşiţa: Horvath – Acka, Vlădia, Velici, Vădrariu – Săulescu, Danci, Cristea, Dat – Coman, Lazăr.

Au mai jucat: Caragea, Poiană şi Musteţa

Poli: Contra – Chrecheş, Vidrăşan, Coadă, Schieb – Scutaru, Trip, Mera, Axente – Ignea, Jurj.

3 1