CSM Reşiţa, eliminată din Cupa României. FCU Craiova 1948 a câştigat loteria penaltiurilor

CSM Resita Cupa Romaniei

FC Universitatea Craiova 1948 şi CSM Reşiţa s-au înfruntat ieri pe stadionul municipal din Turnu-Severin, într-un meci din turul 3 al competiţiei de Cupă. Scorul a fost deschis de formaţia olteană în prelungirile primei partide, când Andrea Campagno şi-a adus echipa în avantaj cu un şut din cădere, de la circa 8 metri.

CSM Reşiţa a reuşit egalarea în minutul 80: portarul craiovean Robert Popa a respins greşit o centrare de pe dreapta, iar mingea a ajuns la Victoraş Astafei, care a îndeplinit o simplă formalitate din marginea careului mic. În minutul 89, Craiova a ratat şi un penalty, prin acelaşi Campagno, care a trimis mingea în bară. După cele 90 de minute regulamentare, tabela a consemnat egalitatea la 1, iar cele două reprize suplimentare n-au mai adus goluri, astfel că soarta partidei s-a tranşat la loviturile de departajare. La loteria penaltiurilor, şansa a fost de partea „leilor” din Bănie, care s-au impus cu scorul de 6-4. Formaţia reşiţeană părăseşte onorabil Cupa României, competiţie care, oricum, nu era o prioritate pentru gruparea din Valea Domanului.

Pentru CSM Reşiţa urmează un meci greu în campionat: sâmbătă, de la ora 11.00, rosso-nerii vor evolua în deplasare, la Metaloglobus Bucureşti.

Rezultatele complete ale meciurilor disputate miercuri în Cupa României:
Axiopolis Sport Cernavodă – Agricola Borcea 6-3
Mostiştea Ulmu – Unirea Slobozia 3-1
Dacia Unirea Brăila – CS Făurei 4-0
Metalul Buzău – CSM Focşani 0-2
Hușana Huși – Ştiinţa Miroslava 2-1
CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Aerostar Bacău 3-0, la ”masa verde”, cazuri de Covid-19 la oaspeţi
Şomuz Fălticeni – Foresta Suceava 2-0
FC Pucioasa – SR Municipal Braşov 1-1, 3-5, după loviturile de departajare
CS Afumaţi – Concordia Chiajna 2-3
Viitorul Dăeşti – Vediţa Coloneşti 2-2, 6-5, după loviturile de departajare
U Craiova 1948 SA – CSM Reșița 1-1, 6-4, după loviturile de departajare
Sportul Şimleu Silvaniei – CSC Sânmartin 1-2
Minaur Baia Mare – Fotbal Comuna Recea 0-3, la ”masa verde”, cazuri de Covid-19 la gazde.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − 10 =