CSM Reșița s-a despărțit de opt jucători. Între aceștia, Săulescu, Vlădia și Poiană

SAULESCU

În mai multe rânduri, antrenorul Dorinel Munteanu s-a plâns de randamentul scăzut și de lipsa de valoare a unor fotbaliști pe care i-a găsit la echipă. Munti avea de gând să renunțe la o parte dintre ei și să aducă altul în locul lor, în încercarea de a face o echipă competitivă cu care să se salveze de la retrogradare.

Mai repede decât era de așteptat, conducerea clubului a convenit să rezilieze contractele cu un număr de opt jucători, de comun acord cu aceștia. Surprinzător, cap de listă este atacantul Săulescu, titular de drept în echipa care a promovat în liga a II-a și a jucat în sezonul de toamnă. Pe surse, am aflat că între Săulescu și Dorinel Munteanu ar fi existat conflicte peste care antrenorul nu a putut trece cu una cu două.

Cristi Bobar, președintele clubului din Valea Domanului, spune că de la echipă vor mai pleca portarul Horvat, titularul ultimelor etape, Coman, care se întoarce la Universitatea Cluj, Vlădia, Poiană, obișnuiți ai primului 11, Cioablă, Lazăr și Musteța. Propunerile aparțin antrenorului, cel care va completa lotul cu jucători pe care îi cunoaște și vor să vină în Valea Domanului.

5 1