CSM Şcolar Reşiţa a câştigat cu 2-0 cu codaşa seriei, dar mai greu decât arată scorul!
Victorie chinuită, prin două goluri înscrise în ultimul sfert de oră, în faţa echipei care, după 27 de etape „se laudă“ cu o linie de clasament de neinvidiat: două victorii, două egaluri şi 23 de înfrângeri, 24 de goluri înscrise şi 82 primite. Când joci cu o astfel de echipă, şi pe teren propriu, ar fi firesc să faci scor, mai ales când te numeşti CSM Şcolar Reşiţa, liderul seriei. Dar, ca şi în alte dăţi, reşiţenii au arătat din nou că nu ştiu să joace cu echipele din partea a doua a clasamentului.
Oaspeţii au început meciul mai incisivi şi, în min. 12, la un contraatac pe partea stângă, Coltor a şutat de puţin, pe jos, pe lângă stâlpul din dreapta porţii apărate de Zimmermann. Un minut mai târziu, şutul lui Vădrariu a şters bara dreaptă a porţii adverse. Staicu a şutat şi el din interiorul careului de 16 metri, iar Angeru a reţinut cu dificultate. În min. 24 Zimmermann a parat şutul puternic al lui Coltor, pentru ca în min. 30 Velcotă să reia cu capul peste poartă dintr-o poziţie favorabilă.
O primă repriză albă, spre nemulţumirea celor aproximativ 250 de spectatori care au înfruntat frigul şi ploaia mocănească.
Partea a doua a debutat cu Reşiţa în atac, Vădrariu l-a evidenţiat pe Angeru cu un şut din lovitură liberă, şi cu Ocna Mureş preferând contraatacul. În min. 60, Culda a ratat deschiderea scorului, şutând pe lângă bară.
Gazdele au răsuflat uşurate în min. 76 când Marius Staicu a reluat cu capul în gol o centrare venită de pe partea dreaptă: CSM Şcolar-Ocna Mureş 1-0.
Atacurile gazdelor au continuat, Ene Daniel ratând nepermis din careul mic. În min. 88 reşiţenii au înscris din nou prin acelaşi Staicu, dintr-o pasă venită de la Babei.
O victorie greu conturată, dar care îi distanţează pe reşiţeni la două puncte în faţa echipei Şoimii Lipova care a obţinut doar un punct din deplasarea de la Cugir.
Etapa viitoare, CSM Şcolar se deplasează la Pâncota pentru a juca cu Şoimii, într-un meci ce ar putea fi decisiv pentru promovarea în Liga a II-a la Fotbal.
CSM Şcolar: Zimmermasnn – Szijj, Bactăr, Vlădia, Vadasis – Vădrariu, Mierlici, Banac, Velcotă – Staicu, Ene Daniel.
Au mai jucat: Babei, Bresneni, Musteţa, Bagherea.