Cu politicienii la corigenţă

În Franţa, Grecia şi Spania, tinerii îşi exprimă nemulţumirea faţă de situaţia lor, la Londra ei dau foc la cartiere. Orientul Mijlociu e în fierbere, Polul Nord devine obiect de dispută, iar bursele din întreaga lume se află pe tobogan. Toate ţările europene au trăit cu mult peste nivelul lor şi vor trebui fără excepţie să-şi strîngă cureaua. Ceea ce va însemna sfîrşitul uneia dintre iluziile prăfuite ale Uniunii: ideea că, într-o Europă prosperă, totul se aranjează întotdeauna fără prea mult efort. Pacea din ultimii 75 de ani a avut un cost: creşterea generozităţii statului social. Astăzi, s-a terminat!

În Italia şi Spania, rata şomajului a atins recorduri: orizontul tinerilor este din ce în e mai mărginit, viitorul e ceva mic, negru şi urît, iar politicienii nu se mai bucură de nici un dram de încredere!

Pe negîndite, Noua Criză Pandemică şi Noua Recesiune globală au afectat grav chiar măduva spinării societăţii globale, mult prea ocupate de binele imediat. Dar, oare, chiar pe negîndite? Înclin să cred că nu! Numeroase agenţii, companii şi laboratoare de intelligence din întreaga lume au analizat situaţia economică globală care prevestea haosul ce pare că îl trăim în aceste zile. Unele au emis avertismente, însă acelaşi DECIDENT POLITIC preocupat doar de binele unui ciclu electoral, de 4 sau 5 ani, nu le–a luat în seamă.

Potrivit unui raport realizat de Oxford Research Group, criza financiară globală şi recesiunile economice, provocate de aceasta, reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa securităţii mondiale. Autorul raportului, Paul Rogers, profesor la Universitatea Bradford, detaliind consecinţele acestor crize, susţine că deciziile viitoare luate la nivel mondial vor fi decisive în ceea ce priveşte securitatea internaţională. El mai precizează că alegerea pe care o vom face acum, în cîteva luni, va determina dacă lumea devine mai paşnică sau mai beligerantă în următorii zece ani.

Potrivit unui raport, cele mai importante ameninţări de securitate cu care se confruntă, în prezent, societatea americană, au rămas: – criza economică globală şi impactul său destabilizator asupra aliaţilor şi adversarilor, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea scăderii capacităţilor aliaţilor de a-şi asigura apărarea şi obligaţiile de asistenţă umanitară; – impactul intern şi internaţional al schimbărilor climatice globale; – accesul la resurse energetice în deplină securitate şi asigurarea managementului aprovizionării cu alimente şi apă, mai ales în condiţiile unei previziuni de creştere a populaţiei globului cu 1 miliard de locuitori pînă în anul 2025; – securitatea informatică şi ameninţările la structura informatică a SUA, atît din partea unor actori statali, cît şi nestatali. Dacă privim atent cele patru tipuri de ameninţări expuse, ele sînt valabile la nivelul întregului Bloc NATO, deci şi România!

Într-un context firesc, neviciat de bruiaje electorale, o analiză de detaliu a situaţiei actuale şi a evoluţiei ei probabile, pe palierele economic, financiar, politic şi social al României, dar şi al oricărei ţări europene aflată în criză, scoate în evidenţă o serie de vulnerabilităţi, riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale şi internaţionale, asociate crizei financiare globale şi recesiunii economice. O asemenea construcţie poate fi realizată de pe poziţia analistului de securitate, conform căreia, aprecierea gradului de periculozitate al unei ameninţări începe de la valoarea maximă şi se diminuează apoi, pe măsura obţinerii de noi informaţii! Sînt ferm convins că intelligence-ul românesc are o astfel de analiză, cum la fel de convins sînt că DECIDENTUL POLITIC a luat la cunoştinţă concluziile acesteia, dar veşnica politică gregară românească împiedică actuala putere să ia măsurile ce se impun. Ce ar trebui luat în calcul?

• accentuarea sărăciei, ca urmare a desfiinţării unui număr mare de locuri de muncă, ce duce, inevitabil, la creşterea numărului de persoane care nu se pot hrăni în mod adecvat, în consecinţă – sporirea numărului de îmbolnăviri. Amploarea unui asemenea fenomen va influenţa negativ sistemul de securitate socială, care şi aşa nu mai face faţă;
• fragmentarea politică internă, apariţia de „partide-miracol”, sau „adevăratele partide”, ce determină migraţia politică, urmare a inabilităţii şi eşecului unor politici guvernamentale de estompare sau ieşire din criză. Aceasta ar putea duce la radicalizarea unor forţe politice, ce ar putea afecta sistemul democratic şi ar deschide drumul spre autoritarism şi dictatură. Ca orice organism, primul pas spre vindecare este recunoaşterea faptului că eşti bolnav, iar punerea în discuţie, tot mai vocal, a sistemului democratic, în special în ţări europene, mă face să cred că politicienii de pe Dîmboviţa, Sena sau Rhin nu-şi recunosc boala;
• extinderea sărăciei, care, după estimări „optimiste”, loveşte zeci de milioane de oameni, ar putea determina apariţia unor mişcări sociale extrem de radicale şi violente, în faţa cărora o parte a puterii politice ar putea fi tentată să recurgă la forţă;
• reînvierea şi extinderea naţionalismului extremist, xenofobiei şi rasismului pe fondul instabilităţii sociale şi politice interne şi externe reprezintă realitatea contemporană în Uniunea Europeană;
• diminuarea drastică sau, în cel mai fericit caz, limitarea bugetelor destinate securităţii naţionale, alocate dintr-un buget de stat foarte mic, ca urmare a falimentării unui număr mare de firme, a disponibilizărilor masive de angajaţi, sau a colectării submediocre a taxelor şi impozitelor de la contribuabili, sufocîndu-i cu creşteri aberante de cote pe puţinii plătitori care vor sfîrşi, la rîndul lor, în incapacitate de plată!

După cum am mai scris, insecuritatea socială şi alienarea culturală creează premise favorabile pentru producerea de atentate teroriste de mare amploare. Să nu uităm de creşterea riscului apariţiei războaielor civile ca urmare a posibilelor falimente statale, pe plan mondial!