Cum ne pregătim pentru judecata de apoi

„Statul român este ineficient şi cheltuie nejustificat”, spune fostul preşedinte Traian Băsescu, fără a spune, însă, că guvernele, trecute și viitoare, sînt responsabile deopotrivă pentru gestiunea resurselor financiare ale unei ţări.

Gestionarea eficientă a capitalului şi asigurarea resurselor vitale în vederea repornirii „vieţii” reprezintă dovada de eficienţă a unui guvern. Analiştii internaţionali, care „au constatat” cu puţin timp în urmă că tranziţia de predare a suveranităţii între statele Balcanilor şi Europei de Est către corporaţiile multinaţionale s-a încheiat!, ne avertizează că actuala turbulenţă istorică pe care o traversăm are mai multe origini: financiare, economice, politice, geo-politice şi ea poate fi asemuită cu trecerea la epoca industrializării şi dispariţia lumii agrare.

Turbulenţa nu s-a încheiat, ba din contră, potrivit analiştilor, o adevărată „judecată de apoi” a contractorilor de credite va veni în lunile următoare. În aceste condiţii, crearea de rezerve financiare individuale ar trebui să reprezinte o prioritate pentru fiecare cetăţean, mai ales acum, în contextul creșterii nivelului retribuțiilor personale prin efortul actualului guvern.

Bătălia pentru resurse se dă aprig, în fiecare ţară, la nivelul fiecărei instituţii. În România, de exemplu, spolierea cetăţeanului de rînd, a firmelor, a capitalului autohton, în contradicţie cu orice studiu, analiză sau previziune internaţională, a reprezentat cel mai clar exemplu de acţiune împotriva interesului naţional şi a cetăţeanului român, întreprinsă de Emil Boc, care în state mai autoritare decît România, ar fi fost executat de un pluton pentru mult mai puţin. Nimeni nu şi-a imaginat că premierul României e tîmpit! Atunci, a fost doar rău intenţionat sau s-a aflat în slujba unei puteri străine! Deci, tot la eşafod ar fi trebuit să meargă!

Unele manifestări militante sau teroriste ţin de sentimentul de insecuritate şi, în consecinţă, de criza de identitate naţională, religioasă, etnică, culturală şi chiar individuală. Altele ţin de criza de sistem politic, destructurat violent şi rapid, în ultimul timp, de procesul de globalizare economică şi regionalizare.

Mecanismul valorizării negative a celuilalt, ca sursă a răului, este însă întotdeauna acelaşi. El implică proiectarea angoaselor din interior către exterior şi identificarea celuilalt care nu trebuie tolerat şi prin a cărui suprimare se poate anihila sursa răului. În sine, acest proces este unul adesea reiterat în istorie. El marchează momentele de criză ale societăţii, momentele de lipsuri, cataclismele, revoluţiile şi toate celelalte fenomene care presupun o răsturnare a lumii, o dislocare a ei din formele ce ne sunt familiare. Şi totuşi, de ce a devenit acest fenomen atât de endemic zilelor noastre, de ce a căpătat el o aşa de mare greutate în evoluţia actuală? De unde survine necesitatea de a identifica şi sancţiona “un ţap ispăşitor”? Răspunsul cel mai probabil vine, în mod paradoxal, tocmai de la fenomenul care a promovat acceptarea marginilor… globalizarea.

Pentru a fi înțeles corect acest mecanism, ar trebui să reprezinte atît o preocupare firească a statului pentru slujitorii săi loiali, supuşi multor privaţiuni de-a lungul carierei, cît şi implementarea corectă, pe baze legale, a activităţilor din domeniul securităţii naționale.

Din păcate, cred că un astfel de demers nu este posibil fără existenţa şi formarea unei culturi de securitate în rîndul decidenţilor politici, în primul rînd! Cred că formarea culturii de securitate a decidenţilor politici se poate face prin implicarea Comunităţii Naţionale de Informaţii (ceea ce se întîmplă!) în parteneriat cu societatea civilă, la toate nivelele – central, regional şi local – şi ar trebui să vizeze, în primul rînd:

• reforma managementului resurselor umane ale partidelor politice;
• forma elitelor politice care să includă şi pregătirea în domeniul securităţii naţionale;
• programe de formare continuă în domeniul securităţii naţionale a decidenţilor politici.

În acest fel, securitatea, reprezentată de o sumă a securitatății alimentare, a sănătăţii publice sau scăderea gradului de educaţie a societăţii, va fi tratată pe picior de egalitate şi cu aceeaşi măsură ca şi securitatea frontierelor. Iar parteneriatul public-privat în domeniul securităţii reprezintă fundamentul pentru creşterea sănătoasă a siguranţei – publice şi private – a societăţii româneşti.