Cum vor funcționa școlile din Caraș-Severin în jurul pragului de infectare de 6 la mia de locuitori
Potrivit Ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerul Sănătății, începând de astăzi, principala reglementare este accea că se suspendă cursurile doar la apariția un caz pozitiv într-o clasă, și nu la rata de infectare din localitate, cum era până acum.
Practic, cele două scenarii care erau până acum construite în jurul pragului de infectare de 6 la mie se transformă în Scenariul 1- participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de prevenire, indiferent de rata de incidență cumulată, până la suspendarea cursurilor cu prezență fizică, pe baza cazurilor confirmate într-o grupă/clasă/unitate de învățământ. Scenariul 1- o unitate de învățământ în care niciun elev nu este confirmat pozitiv SARS-CoV-2, deci nicio grupă/clasa nu este în sistem online.
Scenariul 2 presupune participarea zilnică în sistem online a elevilor, cu aplicarea dispozițiilor art. 6, în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă/clasă /unitate de învățământ, respectiv suspendarea cursurilor cu prezență fizică la nivelul grupei/clasei/unității de învățământ. Scenariul 2 – dacă într-o unitate de învățământ, chiar și un singur elev este confirmat pozitiv SARS-CoV-2, deci o grupă/ clasă se află în sistem online. Elevii din grupele/clasele unde nu este confirmat niciun elev pozitiv SARS-CoV-2 vor continua cursurile cu prezență fizică. Scenariul 2- unitățile de învățământ în care numarul claselor care se afla în sistem online este mai mai mic decat 50% din totalul grupelor/claselor din unitatea de învățământ. Elevii din grupele/clasele unde nu este confirmat niciun elev pozitiv SARS-CoV-2 vor continua cursurile cu prezență fizică. Scenariul 2 mai presupune că în cazul în care 50% din numărul total de grupe/clase din unitatea de învățământ își desfășoară activitatea în sistem online, întreaga unitatea de învățământ va avea cursurile suspendate pentru o perioada de 14 zile.
Cursurile online se reiau doar în anumite condiții
„Măsura suspendării cursurilor la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea C.J.S.U. Caraș-Severin, la propunerea conducerii unității de învățământ, cu avizul I.S.J. Caraș-Severin și al D.S.P. Caraș-Severin. Precizări privind reluarea cursurilor suspendate în situația în care numărul grupelor/claselor în sistem online este mai mic decât 50% din totalul grupelor/claselor unității de învățământ: cursurile suspendate se pot relua cu prezență fizică începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care prezintă rezultatul certificat negativ al testului antigen rapid sau RT-PCR realizat în ultimele 24 de ore“, a declarat Ion Chiosa – purtător de cuvânt, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraș-Severin.
Elevii care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, reiau cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la suspendarea acestora. Elevii claselor VII- XII/XIII, vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum și elevii care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile, dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezența fizică.