„Cupa presei la Tir”. Jurnaliştii din Caraş-Severin „au confiscat” armele de foc ale jandarmilor

IMG 3457 0

Poligonul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin a devenit astăzi, de Ziua Femeii, locul în care jurnaliştii cărăşeni s-au „duelat” pentru a obţine primul loc la tradiţionala competiţie „Cupa presei la Tir”.

Deşi este un eveniment dedicat doamnelor şi domnişoarelor, domnii  şi-au arătat şi ei îndemânarea în mânuirea armelor de foc, în concurs fiind prefectul Matei Lupu, subprefectul Cătălin Hogea și chiar directorul Direcției Judeţene de Sport şi Tineret, Narcis Lazăr.

Partea feminină a presei din judeţ s-a bucurat din plin de atenţia organizatorilor, acestea fiind răsplătite cu diplome şi flori, iar primele trei locuri obţinând cadouri şi din partea celor de la Direcţia de Sport. Din păcate timpul a fost scurt, iar jurnaliştii au fost nevoiţi să se întoarcă la meseria pe care o cunosc atât de bine, relatarea evenimentelor fiind totuşi punctul lor forte.
 

Clasament „Cupa presei la tir”
Feminin:

Locul I – Ildiko Szendrei
Locul II – Lavina Cîrstea
Locul III –  Alina Leahu

Masculin:
Locul I – Narcis Lazăr
Locul II – Sergiu Taban
Locul III – Lucian Berdac

2 2