„Cupa Prieteniei” de la Anina a ajuns la cea de a VI-a ediţie

IMG 0087

Mâine, 1 iunie, începând cu ora 10.00, stadionul „Minerul” din Anina va găzdui competiția internațională de fotbal old boys „Cupa Prieteniei”, la care se vor prezenta, alături de gazde, echipe din Rosoman (Macedonia), Plandiște (Serbia), Săvârșin (jud. Arad, România).

Reprezentanţii Primăriei Anina, organizatorii acestui eveniment sportiv, spun că acest miniturneu de fotbal a ajuns la a VI-a ediție, iar oaspeții sunt bucuroşi să revină în în oraş, fiind extrem de încântaţi de locurile frumoase de la Anina.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, turneul va avea loc în sala de sport.

Cu această ocazie, la Anina vor avea loc întâlniri între reprezentanţii celor trei părţi şi se vor purta discuţii la nivelul administraţiei locale în ceea ce priveşte dezvoltarea unor proiecte economice care ar putea fi derulate de societățile comerciale din Anina și partenerii macedoneni și sârbi, precum și posibilitatea realizării de colaborări între formațiile culturale și sportive.

2 2