Curg amenzile pentru fondul de vânătoare de la Bocșa

cadavre pui

Nu demult, un cetățean din Bocșa a alertat autoritățile după ce a postat pe Facebook un filmuleț în care se vedeau grămezi de cadavre de pui, de la o societate din Bocșa, puse pentru hrana animalelor dintr-un fond de vânătoare.

Imediat s-a sesizat Garda de Mediu, care a găsit patru asemenea focare și a amendat societatea de la care proveneau cadavrele de păsări. Ulterior, prefectul judeţului Caraş-Severin a trimis în control și Garda Forestieră, instituția care are atribuții pe linia controlului fondurilor de vânătoare, comisarii forestieri găsind și ei alte grămezi de cadavre și împărțind alte serii de amenzi.

În consecință, prefectul Cristian Gâfu a cerut o informare de la Direcția Silvică Caraș-Severin, cei care au în pază pădurea de pe respectivul fond de vânătoare, dorind ca Direcţia să explice cum pădurarii, care aveau în pază acea pădure, n-au observat și n-au sesizat grămezile de cadavre.

„Am o nemulţumire: la întâlnirea cu cei de la Garda de Mediu, cu cei de la Garda Forestieră şi cei de la DSV a participat şi domnul director de la Romsilva, Olariu. Am cerut o notă de informare şi nu am primit-o! Am întrebat de ce reprezentanţii Romsilva care au în pază pădurea nu au sesizat existenţa acestor deşeuri pe raza fondului de vânătoare. Nu am primit răspuns!”, a declarat prefectul Cristian Gâfu.

„Acest fond de vânătoare are intrări pe cale auto în mai multe puncte. Am înţeles că la fiecare intrare există bariere cu lacăt. Nu poate să vină cineva străin de fond şi de Romsilva şi să intre acolo. Cei de la fondul de vânătoare al Asociaţiei Collini păzesc şi au în evidenţă vânatul, dar totuşi cei de la Romsilva au în evidenţă pădurea şi aveau obligaţia de a asigura şi de a averifica ce se-ntâmplă în pădure. De aceea am cerut o notă de informare referitor la acest aspect şi nu am primit-o. Poate aude şi am să o primesc…”, a mai spus prefectul.

Acesta a explicat și faptul că, prin contractul de concesiune a fondului de vânătoare, asociația amintită mai sus se angaja să hrănească animalele din fondul de vânătoare cu „cereale și fân”, nicidecum cu cadavre de păsări! Mai mult, Cristian Gâfu spune că a sesizat și organele de cercetare penală pentru că ar avea informații că asociația cu pricina ar fi cumpărat de la firma omonimă respectivele cadavre tocmai pentru hrana animalelor din fondul de vânătoare, deși contractul prevedea altceva! (Foto: Facebook)

4 1