Cursurile de apă din Caraş-Severin, verificate aspru de ABA Banat
În urma unei acţiuni de control ce a durat cinci săptămâni, desfăşurată în Caraş-Severin de către Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat)împreună cu reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Caraș-Severin, ai Comisariatului Judeţean Caraș-Severin al Gărzii Naţionale de Mediu și ai Gărzii Forestiere Județene Caraș-Severin, au fost verificate 19 localități și cursurile de apă aferente, din bazinele hidrografice: Timiș, Bârzava, Caraș și Cerna.
În urma acestei acțiuni, s-a constatat o îmbunătățire a stării de salubrizare a cursurilor de apă, față de verificările anterioare. Majoritatea administrațiilor locale verificate, au arătat că înțeleg importanța întreținerii cursurilor de apă și a rigolelor din regiunea administrată, cât și a informării cetățenilor riverani privind obligația acestora de a păstra starea salubră a malurilor cursurilor de apă.
S-a urmărit, în special: modul în care au fost realizate măsurile lăsate la precedenta verificare, identificarea unor posibile deșeuri de material lemnos pe malurile și în albiile cursurilor de apă verificate, precum și în secțiunile de scurgere a podurilor și podețelor, care pot conduce, prin antrenarea lor, la obturarea scurgerii; s-a urmărit și identificarea unor depozite de material lemnos pe formațiunile torențiale din apropierea zonelor locuite dar și modul în care au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale în localităţi, precum și cursurile de apă pe raza localităților verificate.
Probleme s-au identificat la Bocşa, unde au fost observate abandonări de deșeuri municipale, depozitări de material, deșeuri provenite din construcții. De asemenea, Pe întreaga lungime a cursurilor de apă Globu Craiovei și Calva (afluenții Cernei), în intravilanul localităților Globu Craiovei, Petnic și Iablanița,în zonele unde gospodăriile sunt riverane la cursurile de apă, s-au găsit depozitări de gunoi de grajd, de pământ, deșeuri vegetale, crengi, coceni, cauciucuri și abandonări de deșeuri municipale. Primăriei Iablanița i-a fost aplicată o sancțiune contravențională sub formă de avertisment și au fost dispuse măsuri de înlăturare a depozitului ilegal.
La Reșița, starea de salubrizare a Bârzavei a fost găsită foarte bună, 95% corespunzătoare, fiind identificate pe malul Bârzavei, în amonte de baia comunală, depozitări răzlețe de pământ și resturi de materiale de construcții, iar în cartierul Câlnic, depozitări răzlețe de deșeuri municipale, materiale textile, deșeuri din construcții, ce trebuie înlăturate în cel mai scurt timp.