Cutremure de suprafaţă

Mario Balint

Echipa de căutare-salvare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) trimisă în Albania în urma cutremurului care a zguduit această ţară acționează într-o localitate care se află la 40 de kilometri de Capitală, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, care din 2015 este și coordonatorul programului NATO destinat răspunsului la dezastre şi urgenţe civile. Scopul programului este asigurarea supravieţuirii victimelor aflate în situaţii de urgenţă, atunci cînd accesul la servicii medicale nu este imediat disponibil.

Misiunea este executată la solicitarea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în urma primirii solicitării de asistență internațională formulată de guvernul albanez prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

De luni seară pînă marți dimineața au avut loc 15 cutremure cu magnitudine peste 3, în aceeași zonă. Cel mai mare dintre ele este cel de 6,3, urmat la scurt timp de o replică de 5,3. Seismul a fost urmat de peste 100 de replici. Unda de șoc s-a resimțit pe tot cuprinsul Balcanilor, dar și peste Adriatică, în Italia. Cele mai mari pagube au fost înregistrate în stațiunea Durres, de la Marea Adriatică. Mii de oameni au rămas fără case.Cel mai grav afectat este Durres, al doilea oraș ca mărime din Albania. Este și localitatea cea mai apropiată de centrul seismic al cutremurelor de suprafață produse acolo.

Dr. Arafat subliniază că este prima participare a echipei Ro-USAR într-o misiune reală la solicitarea emisă de guvernul Albaniei prin Mecanismul European de Protecţie Civilă. Potrivit acestuia, echipa este alcătuită din 52 de salvatori pompieri, un medic şi un asistent de la SMURD Bucureşti.

Echipa medicală are ca ”rol asigurarea salvatorilor noştri dacă se întîmplă ceva”. ”Ei pleacă cu 12 tone de materiale proprii pentru căutare-salvare”, afirma Arafat.

El preciza că echipa de salvatori va pleca în Albania cu două avioane ale Ministerului Apărării Naţionale.

Un cutremur puternic de magnitudine 6,4 a zguduit Albania, marţi, cu puţin timp înainte de ora locală 4:00, al doilea în aproximativ două luni. Ministerul Apărării a precizat că este cel mai puternic cutremur din Albania din ultimii 30 de ani. Cel puțin 28 de oameni au murit, iar alți peste 600 sînt răniți și zeci se află sub dărămături.

Albania suferă frecvent din cauza cutremurelor deoarece în dreptul coastelor sale se intersectează două plăci tectonice majore, cea eurasiatică și cea africană. Precedentul seism major a avut loc în septembrie, cînd zeci de oameni au fost răniți.Cutremurul albanez seamănă, însă, foarte bine cu seismele numite, la noi, bănățene. Adică de suprafață! Care au epicentrul la o adîncime mică!

În România, cele mai periculoase sînt cutremurele de adîncime, din Vrancea. De altfel, majoritatea exercițiilor naționale SEISM se derulează avînd Vrancea în epicentrul scenariilor folosite de salvatori. Mari critici și multe cîrcoteli îndură salvatorii IGSU ori de cîte ori vine vorba intervențiilor la dezastre, sau în urma exercițiilor derulate.

Toți vor capul lui Arafat! Raed Arafat a rostit un adevăr crud lunile trecute: „Se încearcă să fie găsiți vinovați cu orice preț pentru fiecare deces”. Pentru o parte a opiniei publice, Raed Arafat e vinovat de tragedia din Colectiv și mulți îi vor capul, iar o parte a politicienilor se înfoaie energic la șeful DSU. Raed Arafat a făcut un munte de bine României. Prin crearea SMURD, un serviciu de urgență copiat de multe state din jur, medicul sirian cu cetățenie română a dat mai multe șanse la viață unor oameni care mureau cu zile.

Raed Arafat a intrat într-o horă pe care mulți au jucat-o prost. În defavoarea propriilor cetățeni! Oamenii îi numesc politicieni pe cei care le-au ucis speranțele. Invidiat și săpat de cei de la Salvare, Raed Arafat le-a rezistat celor din sistem. Și seismelor de suprafață la care este supus constant!

2 2