D. Munteanu, după înfrângerea de astăzi: „Din punct de vedere numeric și valoric, nu am jucători“

DORINEL1

O veche vorbă românească spune că „La omul sărac, nici boii nu tragׅ“. Cam așa și la meciul de astăzi pierdut de CSM Reșița, acasă, în confruntarea cu Ripensia Timișoara. Un derby al echipelor aflate în zona nisipurilor mișcătoare a Ligii a II-a la Fotbal în care timișorenii s-au impus grație a doi fosti oameni de fotbal care au trecut prin Valea Domanului. Este vorba de Chera, autorul primului gol, și de antrenorul Alex Pelici.

Reșițenii au șutat un singur șut pe poartă, în minutele de prelungire, când au și marcat prin Banac care a reluat în gol din 6 metri o minge venită din lovitură de colt.

Este adevărat că fotbaliștii antrenați de Dorinel Munteanu au avut două ocazii rarisime, prima în min 2 când Coman a insistat la o minge, apărătorii oaspeți, în frunte cu portarul Dobre, s-au bâlbâit, a rămas singur cu poarta goală și a transformat ca la rugby din 12-13 metri, puțin lateral stânga.

În min. 85 a fost rândul lui Daniel Ene să se facă de râs, reluând mingea din câțiva metri în plasa lateral, după ce l-a dribleași pe portar. A mai fost și un gol înscris de același, anulat pe motiv de ofsaid. Și cam atât.

Fără să strălucească, timișorenii au înscris prin ex-reșițeanul Chera, min. 38, și Voinea, în min. 70.

La conferința de presă, Dorinel Munteanu a ținut să transmită suporterilor că la venirea în Valea Domanului n-a preluat o echipă care avea de toate, ci una care avea și are probleme.

„Dacă reșițenii vor să rămânem în liga a doua și să construim o echipă puternică, trebuie să fie alături de noi. Le înțeleg nemulțumirea și când am venit la Reșița, am venit cu sufletul deschis. Totuși, eu sunt convins că ne vom atinge obiectivul de-a rămâne în liga a doua. Este clar că avem nevoie de întăriri. Avem nevoie de 6-7 jucători și este clar faptul că am nevoie de concurență pe fiecare post. De acum înainte eu sunt responsabil de echipă și voi duce această responsabilitate până o voi salva de la retrogradare. Vreau să discut cu conducerea clubului, cu primarul Popa și vreau să aducem jucători.. Nu vreau să reproșez nimănui ceea ce s-a făcut până acum, dar din punct de vedere numeric și valoric, nu am jucători. Acest lucru l-am știu de la început și sunt convins că voi reuși să scot echipa din acest blocaj psihologic”, a mărturisit Dorinel Munteanu.

2 2