Dan Barna, la Reşiţa: „Eu zic că nu mai avem răbdare, nu zece ani, nu cinci, trebuie să schimbăm România acum“.

BARNA D

Dan Barna, candidatul USR PLUS în alegerile prezidenţiale din această toamnă, a ajuns astăzi şi la Reşiţa, cu o parte din staff-ul său de campanie, pentru care a închiriat un autocar.

Cu o întârziere apreciabilă, de peste 35 de minute, Barna s-a întâlnit cu presa şi liderii celor două formaţiuni, afirmând că, de fapt, prezenţa sa la Reşiţa reprezintă o revenire, lucru pe care îl făcea mai des înainte de a deveni politician.

Barna a vorbit despre România care trebuie să redevină ţara în care tinerii vor să trăiască. În opinia sa, întrebat de ce nu mai aştaeaptă încă cinci ani şi candidează acum, Barna spune că marea miză o reprezintă tineretul. Jumătate din elevii din liceu vor să plece din ţară, alăturându-se celor cinci milioane de români aflaţi deja în străinătate. Doar anul trecut, 230.000 de români au părăsit ţara. „Un oraş ca Braşovul s-a mutat cu totul din ţară. Eu zic că nu mai avem răbdare, nu zece ani, nu cinci ani, trebuie să schimbăm România acum. Peste tot oamenii transmit acelaşi mesaj, că au nevoie de o schimbare, că s-au săturat să le plece copiii, e nevoie disperată de a schimba modul de a face politica în România. Exact din această perspectivă trebuie privită şi candidatura mea şi este nevoie ca această schimbare să se producă acum“, şi-a motivat gestul candidatul USR PLUS.

După conferinţa de presă, candidatul USR PLUS a mers pe stradă, a strâns semnături pentru susţinerea candidaturii sale şi s-a întreţinut cu reşiţeni aflaţi la acea oră în oraş.

În final, a luat parte la inagurarea noului sediu judeţean al USR aflat la parterul uni bloc din Piaţa 1 Decembrie 1918.

2 2